Live

Parlamentul Franței a acceptat procedura de demitere a președintelui Macron

Data publicării:
Președintele francez Emmanuel Macron. Foto: Profimedia Images

O procedură de destituire a preşedintelui francez Emmanuel Macron, susţinută de către Partidul La France Insoumise (LFI), a fost admisă marţi de către Biroul Adunării Naţionale, care a trimis-o la Comisia Legilor, potrivit unor surse parlamentare, relatează AFP.

Cea mai înaltă instanţă executivă a Camerei inferioare a Palamentului francez a validat prima etapă a acestei proceduri, cu 12 voturi la 10, potrivit liderului grupului Union des droites pour la République (UDR), Eric Ciotti.

Stânga a dat această undă cu toate voturile sale textului semnat de toţi deputaţii LFI şi o mână de deputaţi ecologişti şi comunişti.

Şefa grupului LFI Mathilde Panot a scris pe X că este „un eveniment fără precedent în istoria Republicii a V-a” şi a anunţat o ”întâlnire în curând în Comisia Legilor la dezbateri”.

Acest demers are însă foarte puţine şanse de succes, în contextul în care stânga este minoritară în această Comisie, la fel ca în hemiciclu, unde destituirea este necesară a fi adoptată cu votul a două treimi dintre parlamentari.

Acest lucru presupune susţinerea Partidului Rassemblement National (RN, extremă dreapta), a cărui şefă, Marine Le Pen a clamat o ”manevră de fumigaţie” cu scopul de a ”încerca să se facă uitate multiplele compromisuri cu macronismul”.

În tabăra prezidenţială, fostul premier Gabriel Attal, liderul deputaţilor Renaissance, a anunţat în cadrul reuniunii Biroului Adunării că ”moțiunea și dezbaterea sunt o declaraţie de război la adresa instituţiilor noastre” şi i-a catalogat pe autori drept ”agenţi de destabilizare permanentă”.

 

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Partenerii noștri