Live

Parlamentul European a acceptat opinia conform căreia COVID-19 reprezintă doar un risc mediu pentru lucrători

Data publicării:
Foto: Guliver/Gettyimages

Parlamentul European (PE) a acceptat poziţia Comisiei Europene conform căreia COVID-19 reprezintă doar un risc mediu pentru lucrători. Acest lucru va permite angajatorilor să aplice la locul de muncă măsuri de securitate mai puţin stringente şi mai puţin costisitoare faţă de situaţia în care ar fi fost o ameninţare de nivel ridicat.

Europarlamentarii şi-au retras obiecţiile după ce au primit din partea executivului comunitar garanţii cu privire la siguranţa sanitară la locul de muncă, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Comisia Europeană a clasificat noul coronavirus în grupa a treia de risc pentru angajaţi, pe o scară de la unu până la patru, ceea ce a atras proteste din partea unor europarlamentari socialişti şi ecologişti, care au ameninţat că vor încerca să formeze în Parlamentul European o majoritate care să respingă această hotărâre mai puţin avantajoasă pentru salariaţi în raport cu angajatorii.

Această clasificare are efecte asupra costurilor pe care angajatorii trebuie să le suporte. De asemenea, deşi angajatorii sunt obligaţi să ia măsuri de asigurare a securităţii sanitare, pentru o boală inclusă în clasa a treia ei sunt mai puţin expuşi riscului de a se confrunta cu procese penale declanşate de angajaţii care consideră că s-au îmbolnăvit la locul de muncă.

Noul coronavirus, clasificat în grupa a treia de risc pentru angajaţi

Conform unei directive europene pe care s-a bazat în decizia sa Comisia Europeană, un agent biologic din grupa a treia de risc, cum a fost acum clasificat noul coronavirus de către aceasta, poate provoca boli grave şi poate reprezenta un pericol semnificativ pentru angajaţi, dar în general pentru acesta există profilaxie şi un tratament eficace disponibil. În schimb, un agent biologic din grupa a patra presupune ''un risc ridicat de răspândire în comunitate'' şi pentru acesta nu există profilaxie sau un tratament eficace disponibil.

La o primă discuţie pe această temă, pe 20 mai, majoritatea eurodeputaţilor s-au declarat împotriva includerii noului coronavirus în grupa a treia de risc, remarcând faptul că deocamdată pentru virusul SARS-CoV-2 nu există un tratament eficace şi în plus este un virus foarte contagios, motiv pentru care au estimat că acesta ar trebui inclus mai degrabă în grupa a patra de risc, cea mai ridicată.

În final însă, în urma ultimelor discuţii dintre Comisia Europeană şi europarlamentari s-a ajuns la o înţelegere în urma căreia moţiunea prin care urma să fie blocată propunerea Comisiei a fost respinsă în comisia PE pentru forţă de muncă şi afaceri sociale. Astfel, comisarul european pentru pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a promis că executivul comunitar ''va încuraja puternic statele membre să se asigure că instrucţiuni scrise vor fi furnizate tuturor lucrătorilor expuşi coronavirusului''.

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Partenerii noștri