Live

Papa Francisc va trimite un cardinal să se întâlnească separat cu Putin și Zelenski, în încercarea de a aduce pacea în Ucraina

Data publicării:
Papa Francisc la primit recent pe Volodimir Zelenski la Vatican, unde au discutat despre războiul din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc i-a cerut cardinalului italian Matteo Zuppi să îşi asume o misune de pace, care prevede întâlniri separate cu președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina, a anunţat sâmbătă Vaticanul, informează Agerpres.

Zuppi, în vârstă de 67 de ani, este preşedintele conferinţei episcopilor din Italia.

Acesta va încerca "să contribuie la reducerea tensiunilor în conflictul din Ucraina, cu speranţa - la care Sfântul Părinte nu a renunţat niciodată - de a începe astfel procese de pace", se arată în comunicat.

Suveranul pontif s-a referit la intenţia de a lansa o misiune de pace pentru Ucraina luna trecută, la întoarcerea dintr-o vizită în Ungaria. El nu a dat însă detalii concrete despre iniţiativă, declarând presei că "este o misiune în curs, dar nu este încă publică. Atunci când va fi publică, o voi dezvălui".

Conform unui comunicat al Vaticanului, cardinalul Zuppi va încerca "să contribuie la reducerea tensiunilor în conflictul din Ucraina, cu speranţa - la care Sfântul Părinte nu a renunţat niciodată - de a începe astfel procese de pace".

O sursă diplomatică din statul papal a declarat agenţiei Reuters că Zuppi va încerca să se întâlnească separat cu preşedinţii ucrainean şi rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu papa, săptămâna trecută, la Vatican și i-a cerut să susțină planul de pace al Ucrainei.

Atunci, Suveranul Pontif a sugerat că Vaticanul va acționa în ajutorul Ucrainei pentru repatrierea copiilor ucraineni furați de ruși.

Ucraina estimează că aproximativ 19.500 de copii au fost luați de ruși și duși în Rusia sau în Crimeea ocupată.

"Trebuie să facem toate eforturile să-i aducem acasă", a spus Zelenski, după ce a menționat că a discutat problema cu Papa.

Totodată, Zelenski i-a cerut lui Francisc să condamne crimele rusești din Ucraina, afirmând că nu poate exista "egalitate între victimă și agresor".

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Mi-ai distrus viața! Ești o mincinoasă”. A intrat în casă peste fosta sa soție și a pornit scandalul. Divorț de 60.000.000 €

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România are numai avantaje în piața de energie electrică, dar nu profită de ele: „Este o ruptură între stat și firme”

„Aţi dat spargeri, doamnelor”. Rușii trimiși de Putin în Kursk și localnicii rămași în zonă au jefuit casele abandonate din regiune

Putin micșorează compensațiile pentru cei răniți în luptă. Institutul pentru Studiul Războiului: „Sistemul devine nesustenabil”

„Trebuie să se oprească”. Trump spune că războiul din Ucraina este o prioritate pentru viitoarea sa administrație de la Casa Albă

Partenerii noștri