Live

Papa Francisc spune că războiul poate să aducă sfârșitul lumii: „Destul! Opriţi-vă! Lăsaţi armele să tacă!”

Data actualizării: Data publicării:
Suveranul pontif a avertizat de mai multe ori asupra riscului unui război nuclear. Foto: Profimedia

Ameninţarea unui conflict global, generat de invazia Rusiei în Ucraina, ar trebui să convingă pe toată lumea că a sosit momentul pentru umanitate să abolească războiul înainte ca acesta să abolească umanitatea, a avertizat Papa Francisc în binecuvântarea sa de duminică din Piaţa Sfântul Petru de la Vatican.

„Trebuie să repudiem războiul, un loc al morţii, unde taţii şi mamele îşi îngroapă copiii, unde bărbaţi îşi ucid fraţii fără măcar a-i vedea, unde cei puternici decid şi cei săraci mor”, a subliniat suveranul pontif, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

„Aceasta este oroarea războiului, ceva ce este barbar şi profanator”, a continuat Papa, îndemnându-şi fidelii să nu considere războiul ca fiind inevitabil sau ceva cu care trebuie să ne obişnuim.

„Dacă ieşim din acest război cum am fost înainte, toţi vom fi într-un fel vinovaţi. În faţa pericolului autodistrugerii, umanitatea trebuie să înţeleagă că a sosit momentul să abolească războiul, să-l scoată din istoria umanităţii înainte ca el să scoată umanitatea din istorie”, a remarcat Papa Francisc.

De când Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei pe 24 februarie, suveranul pontif a avertizat de mai multe ori asupra riscului unui război nuclear.

„Rog fiecare politician important să reflecteze asupra acestui lucru, să facă un angajament şi, privind la Ucraina martiră, să înţeleagă că fiecare zi de război înrăutăţeşte situaţia pentru toată lumea. Destul! Opriţi-vă! Lăsaţi armele să tacă! Negociaţi serios pentru pace!”, a îndemnat Papa Francisc.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Joe Biden va face un turneu în Europa înainte de a pleca de la Casa Albă. Cu cine se va întâlni liderul de la Washington

Partenerii noștri