Live

Panică într-un aeroport din Germania. Pentru că dura prea mult controlul de securitate, un bărbat a glumit că are grenade în bagaje

Data publicării:
El a pierdut zborul spre Austria, iar acum se confruntă cu o anchetă a poliției pentru înscenarea unei infracțiuni. FOTO: Shutterstock

Poliția federală germană investighează un bărbat care a glumit că are grenade în bagaje, în timp ce era într-un aeroport, deoarece controlul de securitate dura prea mult, transmite Insider.

Bărbatul în vârstă de 37 de ani, a fost la un pas să piardă zborul de la Frankfurt, Germania, la Graz, Austria, din cauza faptului că dura prea mult controlul de securitate, așa că s-a gândit să facă o glumă, spunând de mai multe ori că are grenade în bagaje, potrivit unui comunicat al autorităților din Germania.

În urma glumei bărbatului, la aeroport a fost chemată poliția federală.

Polițiștii l-au verificat și ei pe bărbat, dar și bagajele pe care le avea cu el, iar apoi acesta le-a spus ofițerilor că, de fapt, nu are arme și că era doar frustrat că trebuie să aștepte atât de mult.

„În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul de 37 de ani nu avea asupra sa grenade”, a spus poliția.

El a pierdut zborul spre Austria, iar acum se confruntă cu o anchetă a poliției pentru înscenarea unei infracțiuni.

„Ar trebui să vă gândiți cu atenție la ce „glume” faceți, mai ales într-o locație sensibilă din punctul de vedere al securității, cum ar fi un aeroport. În niciun caz timpul de așteptare nu va fi mai scurt”, se arată în comunicatul poliției.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Partenerii noștri