Live

Panică în rândul șoferilor din Suedia, după ce au primit mesaje de avertizare cu „Atac aerian, pericol”

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Mai mulţi șoferi din sudul Suediei au primit miercuri mesaje de avertizare cu textul „Atac aerian, pericol”, deşi nu exista nicio alarmă reală.

Administraţia Naţională a Transporturilor (Trafikverket) consideră că incidentul este grav, având în vedere tensiunile legate de războiul din Ucraina.

Mesajul a fost transmis prin sistemul Trafic Media Channel (TMC), care permite recepţionarea prin radio a informaţiilor rutiere pe dispozitivele de navigaţie de la bordul autovehiculelor.

Alarma falsă a fost difuzată în zona Blekinge, unde se află una din cele mai importante baze ale forţelor aeriene suedeze.

Autorităţile au aflat despre mesaj prin intermediul jurnaliştilor, după ce mai mulţi automobilişti s-au adresat presei pentru a afla ce se întâmplă.

O purtătoare de cuvânt a Trafikverket a declarat agenţiei France Presse că este în curs o anchetă şi că deocamdată se ştie „foarte puţin” despre originea incidentului.

AFP observă că în Suedia au loc unele din cele mai ample campanii de informare a populaţiei în caz de război; în fiecare locuinţă se distribuie broşuri cu instrucţiuni privind acţiunile necesare, deşi pe teritoriul suedez nu au mai existat războaie de peste 200 de ani, scrie Agerpres.

Tradiţional neutră, Suedia a solicitat, alături de Finlanda, aderarea la NATO, după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Suedia răspunde la amenințările lui Putin: „Nu ne va împiedica să continuăm să sprijinim Ucraina"

Suedia a detectat două nave care se aflau în zonă când cele două cabluri submarine au fost tăiate în Marea Baltică

O navă chineză a fost reperată în locul în care au fost secționate cablurile din Marea Baltică. Coincidența nu se oprește aici

Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Suedia și Lituania, afectate

Partenerii noștri