„Ordinul 222”. Putin îl copiază pe Stalin. Rușii care se retrag din fața ucrainenilor vor fi împușcați de „detașamente de blocare”
Serviciile secrete ucrainene susțin că armata lui Putin a reînființat tradiția celebrelor „detașamente de blocare” care au misiunea de a deschide focul în propriii militari care încearcă să se retragă din fața avansului trupelor ucrainene. Așa-numitele „detașamente de blocare” au fost înființate pentru prima oară în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, printr-un ordin emis de fostul dictator sovietic, Iosif Stalin, în timpul bătăliei de la Stalingrad.
Comandanții armatei ruse le-au transmis militarilor din subordine că riscă să fie împușcați pe loc dacă încearcă să-și părăsească „în mod arbitrar” pozițiile, se arată într-un comunicat al serviciilor militare de spionaj ucrainene.
Ordinul a fost dat în contextul luptelor puternice care se dau în acest moment în zona orașului Bakhmut, din regiunea Donețk, unde rușii bombardează pozițiile armatei ucrainene care se luptă pentru controlul orașului.
#DIUinterception
— Defence intelligence of Ukraine (@DI_Ukraine) September 19, 2022
‼️ Invaders Expand Activity Of "Retreat-Blocking Detachments" And Ban To Retreat Under A Death Threat
🔗 https://t.co/WoS0MVITRi pic.twitter.com/9NcIeoWPsV
Serviciul secret al armatei ucrainene a publicat și o interceptare a unei convorbiri între doi militari ruși referitoare la acest subiect.
„Haide, niciun pas înapoi... Cine fuge va fi închis... Ceilalți rămân pe locurile lor, să le amintiți de ordinul 222”
Militarii ucraineni spun că ar fi vorba despre un așa-numit „ordin 222” și fac o analogie cu celebrul deja „ordin 227”, semnat de Stalin pe 28 iunie 1942, în timpul bătăliei de la Stalingrad, ordin care interzicea orice retragere din fața inamicului și care prevedea mitralierea, de către detașamente speciale sovietice, a soldaților ruși care fugeau din fața pozițiilor germane.
Editor : Mihnea Lazăr
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News