Live

Galerie Foto Cuba: 32 de morți și zeci de răniți după explozia puternică de la un hotel de lux din Havana

Data actualizării: Data publicării:
Bilanțul victimelor crește la două zile după explozia care a avut loc la hotelul Saratoga din Havana Foto: Profimedia Images

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 8 MAI, ORA 7:00 Cel puțin 32 de persoane au murit, iar 19 sunt în continuare date dispărute în urma exploziei de vineri de la Hotelul Saratoga din Havana, a declarat sâmbătă Gloria Bonnin, oficial al Crucii Roșii, pentru agenția de știri de stat cubaneză Prensa Latina, relatează CNN.

De asemenea, 64 de persoane sunt rănite, dintre care 14 minori, și au fost internate în spital.

Compania de stat Gaviota, care administrează hotelul, a declarat că 11 muncitori au murit în explozie și 13 sunt în continuare dispăruți.

Televiziunea de stat cubaneză spune că încă există șanse să fie găsiți potențiali supraviețuitori în subsolul hotelului distrus.

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ 7 MAI, ORA 6:00 Optsprezece persoane şi-au pierdut viața și alte câteva zeci au fost rănite după ce o explozie puternică s-a produs vineri la un hotel de lux din centrul capitalei cubaneze Havana, relatează CNN

„Până acum sunt 74 de răniţi, dintre care, din păcate, 18 au murit”, inclusiv un copil, a declarat într-o conferinţă de presă Julio Guerra, şeful serviciilor spitaliceşti din Ministerul cubanez al Sănătăţii, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Preşedinţia cubaneză a menţionat un bilanţ de 18 morţi și 64 de răniţi în urma acestei explozii.

Această clădire emblematică a Havanei, aflată în renovare, era închisă de doi ani. În momentul exploziei în interiorul său se aflau doar angajaţii care se pregăteau pentru redeschiderea sa, programată pentru 10 mai.

Mai multe vehicule au fost distruse în apropierea acestui hotel care a găzduit mai multe celebrităţi în ultimii ani, printre care Mick Jagger, Beyoncé şi Madonna.

Temeri, pe rețelele sociale, că ar fi vorba de un atentat

„Nu a fost nicio bombă, niciun atac, a fost un accident regretabil”, a declarat preşedintele Miguel Diaz-Canel. Acesta a sosit personal la faţa locului, la scurt timp, dorind astfel să pună capăt zvonurilor de pe reţelele sociale în care se vehicula ipoteza unui atentat, aşa cum s-a întâmplat cu mai multe hoteluri în anii 1990, atentate puse la cale de cubanezi în exil.

Construită în 1880 pentru a găzdui magazine, clădirea a fost transformată în hotel în 1933. Ea a fost renovată pentru a fi transformată într-un hotel de lux în 2005.

Primele constatări indică o scurgere de gaz. Potrivit liderului local al cartierului istoric al Havanei, Alexis Costa Silva, citat de media de stat Cubadebate, explozia s-a produs după ce un bucătar a simţit miros de gaz şi a descoperit o fisură la ţeava unei butelii care tocmai urma să fie schimbată. 


Știre inițială: 

Hotelul Saratoga, clasificat la cinci stele, era în pregătiri pentru redeschiderea postpandemie, ce urma să aibă loc peste patru zile, menționează agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

Hotelul, care are 96 de camere, două restaurante şi o piscină la ultimul nivel, a găzduit în ultimii ani o serie de vedete, între care Madonna şi Beyonce.

Ziarul oficial al partidului comunist cubanez, Granma, a publicat imagini în care pare că explozia, survenită la puţin timp după ora locală 11:00 (15.00 GMT), a avariat mai multe etaje ale hotelului.

Un martor citat de Reuters a văzut fum şi flăcări ridicându-se din clădire, iar potrivit AFP, bulevardul Prado din centrul Havanei, unde se află hotelul, era acoperit de un nor de fum şi praf.

La faţa locului interveneau mai multe echipe de salvare, iar poliţia a blocat accesul publicului în zonă.

Însuşi preşedintele cubanez Miguel Diaz Canel a sosit la orele prânzului la faţa locului, însoţit de premierul Manuel Marrero şi preşedintele parlamentului Esteban Lazo.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Explozie într-un bloc din Brăila: 40 de adulți și 9 copii au fost evacuați. 16 apartamente și o grădiniță, afectate

Trupe din Africa sau Cuba sunt antrenate de ruși în Crimeea, spun partizanii ucraineni

Cutremure puternice în Cuba. După uragan și criza de electricitate, țara a fost zguduită de două seime, produse la interval de o oră

Atentat cu bombă într-o gară din Pakistan. Cel puțin 25 de morți și zeci de răniți în urma atacului

Partenerii noștri