Live

Opt dintre agenții Secret Service care asigură protecția lui Mike Pence au fost testați pozitiv

Data publicării:
Vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence, își așează masca sanitară pe față. Foto: Profimedia Images

Opt dintre agenții Secret Service care asigură protecția vicepreședintelui Statelor Unite, Mike Pence, au fost confirmați cu noul coronavirus. Vestea vine chiar înainte ca vicepreședintele american să se deplaseze în Arizona, relatează CNN.

Testele pozitive ale agenților au întârziat călătoria lui Pence în Arizona. Vicepreședintele trebuia sa ajungă în acest stat marți, însă schimbarea agenților cu unii sănătoși i-a întârziat cu o zi vizita. Totul se întâmplă în condițiile în care statul Arizona se confruntă și el cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri.

O mulțime de alți agenți ai Secret Service au intrat în carantină ca precauție după ce Donald Trump și-a desfășurat mitingul din Tulsa, Oklahoma, de acum două săptămâni. Atunci, 8 persoane din staff-ul de campanie al președintelui american au fost descoperiți cu COVID-19.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Originea Covid-19 nu este cunoscută nici astăzi. La cinci ani de la debutul pandemiei, OMS cere din nou informații Chinei

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Cum arată câinele robot care îl păzește pe Donald Trump. „Spot” este pus de Secret Service să patruleze la Mar-a-Lago

Un agent al Serviciilor Secrete, angajat pentru securitatea lui Obama, concediat după ce i-a folosit casa din Hawaii în scop personal

Partenerii noștri