Opozanții din Serbia montează corturi pe stradă și blochează circulația în Belgrad. Ei cer renumărarea voturilor
Mai multe grupuri de tineri au blocat vineri cu corturi una din principalele artere ale capitalei Belgrad şi accesul în Ministerul Administraţiei Publice, într-un nou protest al opoziţiei sârbe, care acuză fraude în favoarea partidului preşedintelui Aleksandar Vucic la alegerile legislative din 17 decembrie. Protestatarii cer renumărarea voturilor şi verificarea listelor electorale.
Planul principalei formaţiuni de opoziţie, coaliţia denumită „Serbia împotriva violenţei”, care a pierdut alegerile, este de a menţine aceste blocaje până sâmbătă la prânz, când participanţii la protest se vor alătura unei manifestanţii mai ample a opoziţiei organizată de o iniţiativă civică nou creată, ProVot (ProGlas).
Protestatarii au montat o adevărată tabără de corturi şi au închis intersecţia cu strada unde se află sediul Ministerului Administraţiei Publice. De asemenea, ei au organizat programe muzicale şi proiecţii de filme, au amenajat bucătării şi vor desfăşura în acea tabără dezbateri cu „experţi” despre alegeri şi drepturile alegătorilor.
#WATCH 🔴 #Serbian students have blocked the city center and plan to set up a tent camp. Protests continue on the streets of #Belgrade. pic.twitter.com/aQkiOKaMqy
— Voice of Europe 🌍 (@V_of_Europe) December 29, 2023
Opoziţia doreşte anularea alegerilor, invocând presupuse fraude, cum ar fi că alegători sârbi din Bosnia au votat ilegal la Belgrad în scrutinul din 17 decembrie sau că pe listele electorale se aflau „votanţi fictivi” care au votat cu formaţiunea de dreapta naţionalistă a preşedintelui Aleksandar Vucic, Partidul Progresist Sârb (SNS), care a câştigat alegerile cu 46% din voturi, în timp ce coaliţia „Serbia împotriva violenţei” a obţinut numai 23,5% din voturi.
Preşedintele Aleksandar Vucic respinge acuzaţiile de fraudă şi a declarat că deţine dovezi conform cărora protestele insistente ale opoziţiei sunt „orchestrate din străinătate”.
Dar şi observatorii internaţionali au sesizat nereguli la scrutinul din 17 decembrie, printre care au menţionat într-un raport preliminar cumpărarea de voturi, folosirea abuzivă a resurselor publice sau existenţa unor conflicte de interese în cazul unor oficiali cu funcţii publice implicaţi de asemenea în activitatea de campanie electorală.
Editor : Bogdan Păcurar
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News