ONU cere o investigaţie independentă asupra violurilor comise de soldaţi ruşi în Ucraina
Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut o investigaţie independentă asupra violurilor şi violenţei sexuale în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, după apariţia de informaţii conform cărora civili au devenit victime ale agresiunilor sexuale din partea forţelor militare ruse.
„Auzim tot mai des despre viol şi violenţă sexuală. Aceste acuzaţii trebuie investigate independent, pentru a ne asigura că se va face dreptate şi cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere”, a spus directoarea executivă Naţiunilor Unite pentru Femei, Sima Bahous, în timpul unei şedinţe a Consiliului de Securitate al ONU, relatează dpa, citată de Agerpres.
„Combinaţia dintre strămutarea în masă cu o prezenţă numeroasă de recruţi şi mercenari şi brutalitatea folosită împotriva civililor ucraineni stârnesc motive de profundă îngrijorare”, a spus ea.
Comisarul Parlamentului ucrainean pentru drepturile omului, Liudmila Denisova, a declarat că soldaţii ruşi au violat minori. Denisova a îndemnat Naţiunile Unite să investigheze asupra acestor fapte şi altor crime de război.
Şeful administraţiei militare a oraşului Krîvîi Rih (Crivoi Rog), Oleksander Vilkul, a raportat la rândul său că mai multe femei ucrainence au fost violate, precizând că printre victimele din regiunea Herson se numără o tânără de 16 ani gravidă şi o femeie de 78 de ani.
Grupuri pentru apărarea drepturilor omului, printre care Human Rights Watch (HRW) şi Amnesty International, au acuzat la rândul lor armata rusă de crime de de război, precum execuţii şi jafuri în Ucraina.
Potrivit HRW, o femeie de 31 de ani a fost violată de mai multe ori de un soldat într-o şcoală din regiunea Harkov, iar Amnesty a raportat, citând martori ucraineni, că trupele ruse au împuşcat mai mulţi civili neînarmaţi în casele lor sau pe stradă. În unul dintre cazuri, o femeie a fost violată de mai multe ori după ce soţul ei a fost ucis.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News