Live

ONU avertizează că Orientul Mijlociu este pe „marginea prăpastiei”

Data publicării:
El a îndemnat gruparea islamistă Hamas să elibereze imediat toţi ostaticii şi a făcut apel la un acces umanitar rapid în Fâşia Gaza . FOTO: Profimedia Images

Orientul Mijlociu se află pe „marginea prăpastiei”, a avertizat, duminică, secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, îndemnând, totodată, gruparea islamistă Hamas să elibereze imediat toţi ostaticii şi a făcut apel la un acces umanitar rapid în Fâşia Gaza, potrivit dpa, citată de Agerpres.

„Fiecare dintre aceste obiective sunt valabile prin ele însele. Ele nu ar trebui să devină monedă de schimb şi trebuie să fie puse în aplicare pentru că aşa este corect de procedat. Gaza nu mai are apă, electricitate şi alte bunuri esenţiale”, spune Antonio Guterres, potrivit căruia ONU dispune de stocuri de hrană, apă, produse nealimentare, medicamente şi combustibil în Egipt, Iordania, Israel şi Cisiordania, care ar putea fi trimise în Gaza „în câteva ore”, dacă personalul de acolo le-ar putea livra în siguranţă şi fără impedimente.

Fâşia Gaza, enclava de coastă controlată de Hamas, este una dintre cele mai dens populate zone din lume, cu aproximativ 2,2 milioane de persoane pe aproximativ 45 de kilometri pătraţi.

Armata israeliană bombardează ţinte în această zonă după atacurile fără precedent asupra civililor în Israel comise de combatanţi ai Hamas în 7 octombrie.

Gruparea islamistă palestiniană, care conduce Fâşia Gaza, a lansat mii de rachete împotriva Israelului în timp ce sute de combatanţi ai săi au făcut breşe în zidul ce separă Israel de enclavă în scopuri de apărare într-un atac surpriză fără precedent în urmă cu peste o săptămână, un masacru care a făcut peste 1.300 de morţi. De asemenea, Hamas a răpit peste 150 de persoane.

Numărul morţilor în Fâşia Gaza a crescut la 2.670

La o săptămână de la începerea noului conflict, numărul morţilor în Fâşia Gaza a crescut la 2.670, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii din Gaza.

În urma atacului de amploare al Hamas, Israelul a legat furnizarea de servicii de bază pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza de eliberarea ostaticilor israelieni deţinuţi de organizaţia islamistă.

Tensiunile erau la limită duminică seara în Gaza, în timp ce aşteptata ofensivă terestră a Israelului a fost amânată pentru a permite mai multor civili din Gaza să se deplaseze spre sud pentru a evita incursiunea armatei israeliene.

Instrucţiunile repetate ale Israelului către locuitorii din Gaza de a părăsi zona au fost criticate pe scară largă, inclusiv de ONU, care a avertizat asupra pericolului unei „catastrofe umanitare”.

Scopul declarat al Israelului este de a anihila conducerea politică şi militară a grupării Hamas.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Câți civili ucraineni au fost uciși de ruși de la începutul conflictului. ONU a dat publicității cifrele oficiale

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Partenerii noștri