Live

ONU acuză armata israeliană că a blocat punctul de trecere de la Rafah în Gaza: „O să îngroape operațiunea umanitară”

Data publicării:
Trupe israeliene în Fâșia Gaza. Foto: Profimedia Images

ONU are accesul interzis de către Israel prin punctul de trecere de la Rafah în Fâşia Gaza, a anunţat marţi organizaţia, subliniind că ajutorul nu mai poate pătrunde pe teritoriul palestinian, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Nu avem în prezent nicio prezenţă fizică la punctul de trecere de la Rafah pentru că COGAT (organismul israelian însărcinat să coordoneze politica israeliană în teritoriile palestiniene ocupate - n. r. ) ne-a refuzat accesul în această zonă”, care este principalul punct de trecere a ajutorului umanitar, a declarat purtătorul de cuvânt Jens Laerke în cadrul unui briefing de la Geneva.

„Ni s-a spus că nu va mai exista tranzit de personal sau de mărfuri în cele două sensuri pentru moment... Pentru cât timp? Nu ştiu. Dar aceasta este situaţia actuală”, a adăugat el.

„Asta are un impact considerabil” asupra populaţiei, pentru că niciun ajutor nu mai poate intra nici prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, vizat de tiruri de rachete, a subliniat purtătorul de cuvânt.

În ceea ce priveşte punctul de trecere de la Erez, redeschis recent de Israel, orice ajutor care ar putea trece trebuie supus controlului autorităţilor israeliene, a declarat un purtător de cuvânt al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), James Elder, într-un alt briefing.

Armata israeliană a trimis tancuri marţi la Rafah şi a preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere cu Egiptul, afirmând că desfăşoară o operaţiune de „combatere a terorismului” în „zone specifice” din estul Rafah.

ONU este cu atât mai preocupată de faptul că nu există rezerve importante în Gaza, întrucât tot ajutorul care pătrundea până acum în enclavă era imediat distribuit populaţiei.

Astfel, a spus purtătorul de cuvânt, „nu există decât o foarte, foarte redusă rezervă de carburant, de circa o zi”, explicând că din moment ce prin punctul de la Rafah nu este introdus carburant, această rezervă „este pentru întreaga operaţiune umanitară” în Gaza.

„Este vorba în principal de motorină, pentru a menţine în stare de funcţionare camioanele şi generatoarele”, a precizat Laerke.

Dacă acest carburant este blocat, „ar fi o manieră foarte eficientă de a îngropa operaţiunea umanitară”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

La rândul său, o purtătoare de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Harris, a explicat că nu există excepţii.

„Punctul de trecere a fost închis ieri (luni - n.r.) şi nu au existat excepţii, nici personal care intră sau iese, nici evacuări, nimic. Şi cred că va fi la fel şi astăzi, adică nu vor fi nici intrări, nici ieşiri”, a spus ea.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un acord de încetare a focului în Gaza, tot mai aproape de realitate. Istoricul conflictului de peste 75 de ani israeliano-palestinian

Israelul pregătește anexarea mai multor teritorii palestiniene înainte de învestirea lui Donald Trump

Israelienii „nu au fost niciodată atât de aproape de un acord” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, spune ministrul Apărării

Operațiune rară a Autorității Palestiniene. Acțiune militară în Cisiordania

Partenerii noștri