Live

Omul lui Putin va consilia Google-ul rusesc. Kudrin a plecat la Yandex de la Curtea de Conturi a Rusiei

Data publicării:
Vladimir Putin și Aleksei Kudrin. Foto: Profimedia Images

Un apropiat al lui Vladimir Putin, Aleksei Kudrin, a anunţat luni că s-a alăturat grupului Yandex, gigantul rus în domeniul noilor tehnologii, într-un moment în care Kremlinul îşi întăreşte puterea asupra sectorului digital, în plin conflict cu Ucraina, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Am acceptat o ofertă a Yandex pentru a deveni consilier pentru dezvoltarea companiei”, a declarat fostul ministru al finanţelor pe Telegram, adăugând că va avea drept misiune „asigurarea dezvoltării companiei pe termen lung, pe toate pieţele, inclusiv pe plan internaţional”.

Kudrin, 62 de ani, a anunţat săptămâna trecută că părăseşte Curtea de Conturi. Media ruse au informat că el se va alătura Yandex pentru a ocupa o funcţie importantă.

Sectorul de noi tehnologii ruse a fost puternic afectat de sancţiunile occidentale adoptate împotriva Rusiei după declanşarea ofensivei sale împotriva Ucrainei, iar Kremlinul caută să dezvolte o strategie pentru a înlocui giganţii occidentali şi produsele lor.

Kudrin a fost ministru de finanţe între 2000 şi 2011. El a rămas un apropiat al lui Putin după ce a plecat din guvern.

Numirea lui la Yandex ilustrează importanţa pe care Kremlinul o acordă acestui „portdrapel” al noilor tehnologii din Rusia şi dorinţa acestuia de a-l controla mai bine.

Conştient de sarcinile care îi sunt trasate, Kudrin a dat asigurări luni că se va strădui să „ajute Yandex să-şi menţină cultura managerială şi tehnologică unică”, pentru ca această companie să rămână „independentă” şi „cea mai bună în domeniul înaltelor tehnologii din Rusia”.

Yandex este înregistrată în Olanda şi dispune de filiale europene, britanice şi americane, însă esenţialul activităţilor sale este în Rusia şi în ţările rusofone.

Compania Yandex a creat motorul de căutare din Rusia şi este totodată un actor dominant al serviciilor de taxi şi de livrare într-o bună parte din lumea rusofonă.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Să vedem, mai înșală?”. Gigi Becali s-a săturat să stea treaz până la 3-4 dimineața și a luat decizia: ”Gata!”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum vrea Putin să livreze în continuare gaze Slovaciei. Fico: „A garantat că Rusia își va onora angajamentele”

NATO trimite două nave în Marea Baltică, după distrugerea unor cabluri submarine

Polonia anunță că a identificat o grupare rusă ce se pregătea să influențeze alegerile prezidențiale. „Avem servicii foarte eficiente”

Ce spune Kremlinul despre o întâlnire între Donald Trump și Vladimir Putin, pentru a discuta încheierea războiului din Ucraina

Partenerii noștri