OMS avertizează că poate urma o perioadă și mai grea pentru India, deși numărul cazurilor de Covid a scăzut
Cazurile de Covid în India au mai scăzut, însă rata de pozitivare rămâne în continuare îngrijorător de mare, avertizează reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății. Unul dintre specialiștii OMS este de părere acest aspect ar putea reprezenta un semn că India va trece printr-o și mai gravă criză sanitară, provocată de pandemia de coronavirus, relatează Reuters.
Soumya Swaminathan, unul dintre experții OMS, a subliniat că rata de pozitivare este "îngrijorător de ridicată" în India, la nivel național, deși cazurile au înregistrat o ușoară scădere. Țara a raportat luni o nouă scădere a noilor cazuri de coronavirus, deși decesele zilnice au rămas la peste 4.000. Experții sanitari susțin însă numărul mai mic ar fi dat de lipsa testelor în zonele rurale, unde virusul se răspândește rapid.
India a fost puternic afectată de pandemia de Covid-19 în ultimele luni, după ce o nouă tulpină de virus a dus la creștere infectărilor până la un numă de aproximativ 400.000 zilnic.
Chiar și cu scăderea înregistrată în ultimele zile, autoritățile spun că nu există nicio certitudine că pandemia poate fi ținută sub control, în condițiile în care noua variantă mai contagioasă, B.1.617, determină îngrijorare și în alte zone ale lumii.
"Există încă multe părți ale țării care nu au ajuns încă la vârful pandemiei, acestea sunt încă în creștere", a spus reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății, Soumya Swaminathan, citat în presa din India.
Swaminathan a subliniat încă o dată că rata de pozitivare la nivel național este îngrijorătoare și poate fi semn că ce e mai rău abia acum ar putea să vină în India.
În ultima săptămână, numărul de cazuri din India a crescut cu 1,7 milioane, iar peste 20.000 de oameni au murit din cauza îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2. În total, țara a raportat peste 266.000 de decese cauzate de Covid.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News