Live

Olena Zelenska, despre inflație și criza energetică: Poate că britanicii își numără mărunțișul rămas, dar noi ne numărăm morții

Data publicării:
Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean. Foto: Profimedia Images

Impactul economic al războiului din Ucraina este greu de îndurat pentru aliații țării, însă dacă britanicii sunt în situația de a-și număra banii rămași după ce au plătit facturi uriașe, ucrainenii sunt în situația și mai gravă în care trebuie să-și numere morții în fiecare zice, a spus Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, duminică, într-un interviu acordat BBC.

Olena Zelenska a spus, intervievată de BBC, că dacă sprijinul pentru Ucraina va continua să fie puternic, atunci criza va fi mai scurtă. Într-un interviu înregistrat la Kiev, ea a spus și că este important să subliniem care este costul în vieți umane al războiului.

Soția lui Volodimir Zelenski a fost întrebată ce mesaj are pentru britanicii care trebuie să plătească facturi tot mai mari la energie, o consecință parțială a invadării Ucrainei de către Rusia și a impactului pe care războiul sângeros al lui Putin l-a avut asupra prețurilor la gaze și petrol.

„Înțeleg că situația este foarte grea. Să ne aducem, însă, aminte de pandemia de Covid, care este încă cu noi – aveam prețuri crescute cu toții și Ucraina a fost afectată.

Și acum prețurile cresc în Ucraina, însă pe lângă asta, compatrioții noștri sunt uciși.

Așa că acum când voi vă numărați banii rămași în contul bancar sau în buzunar, noi ne numărăm morții”, a spus ea.

Declarația Olenei Zelenska vine după ce prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a sugerat, săptămâna trecută, la Kiev, că gospodăriile din Europa vor trebui să îndure costurile crescute ale traiului generate de criză și să „mențină direcția” alături de Ucraina pentru a opri agresiunea rusească.

În Marea Britanie se așteaptă că inflația va atinge 13,3%, cel mai mare nivel în ultimii 42 de ani, iar economia va urma să scadă pentru mai mult de un an.

Zelenska a mai spus că este greu pentru oamenii din afara Ucrainei să înțeleagă impactul războiului asupra poporului ucrainean, dar că este important să împărtășim poveștile oamenilor.

Ea a vorbit de un clip video în care apare un băiețel ucrainean care trece granița poloneză în lacrimi, în martie, la puțin timp după declanșarea invaziei.

„Cred că tații și mamele care văd acest film nu pot decât să izbucnească în lacrimi. Întotdeauna încerc să mă pun în situația lor și cred că toată lumea, fiecare om din lume ar trebui să simtă același lucru.

De aceea trebuie să spunem aceste povești, să le arătăm, pentru că ele sunt fața războiului. Nu numărul de bombe căzute, nu numărul de bani cheltuiți, ci poveștile umane – și sunt mii de povești ca aceea”, a spus Prima Doamnă a Ucrainei.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Avertisment al unui grup de analize militare apropiat Kievului: Rușii sunt pe cale să încercuiască trupe ucrainene în Donețk

Partenerii noștri