Live

Olaf Scholz face apel la un nou efort pentru pace în Ucraina, după o discuție „confidențială” cu Zelenski

Data actualizării: Data publicării:
Olaf Scholz. Foto: Profimedia

Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la un efort reînnoit pentru a aduce pacea în Ucraina, adăugând că atât el, cât şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au fost de acord în discuţiile recente cu privire la necesitatea unei noi conferinţe de pace care să includă Rusia, relatează Reuters.

„Cred că acum este momentul să discutăm cum să ajungem la pace din această stare de război, într-adevăr într-un ritm mai rapid”, a declarat Scholz într-un interviu acordat televiziunii ZDF.

El a spus că a avut o discuţie „confidenţială” cu Zelenski. Relaţia cu el este bună, a precizat cancelarul german.

Scholz se află sub presiune pe plan intern după ce toate cele trei partide din coaliţia sa de centru-stânga au suferit pierderi dureroase în două alegeri regionale în urmă cu o săptămână, în timp ce grupurile care doresc relaţii mai bune cu Moscova au obţinut mai multe voturi.

Partidul naţionalist Alternativa pentru Germania (AfD) şi noul partid anti-sistem BSW, care se opune sprijinului militar pentru lupta Ucrainei împotriva invaziei ruse, au înregistrat victorii record.

Zelenski a declarat în iulie că îşi propune să aibă un plan gata în noiembrie pentru a permite organizarea unui al doilea summit internaţional pentru pacea în Ucraina şi a spus că reprezentanţii Rusiei ar trebui să participe.

În iunie, Ucraina a găzduit delegaţii din 92 de ţări la un prim summit, organizat în Elveţia, pentru a-şi prezenta planul de pace. Rusia, care a lansat o invazie la scară largă în Ucrainei în februarie 2022, nu a fost invitată la eveniment la acea dată şi l-a respins ca fiind o iniţiativă inutilă. Nici China nu a participat la summitul de pace din Elveţia, deşi susţine că doreşte să ajute la încheierea păcii.

După lansarea incursiunii ucrainene în regiunea rusă Kursk, Vladimir Putin a respins ideea de a negocia eventual o pace cu Ucraina, notează Reuters, citată de News.ro.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Partenerii noștri