Live

O rachetă a companiei SpaceX a înregistrat primul eșec în peste șapte ani de funcționare. Care este motivul

Data actualizării: Data publicării:
Racheta Falcon 9. Foto: Profimedia Images

Motorul celei de-a doua trepte a rachetei Falcon 9 a companiei SpaceX a suferit o defecţiune rară în spaţiu, joi seară, în timpul unei misiuni Starlink de rutină, punând în pericol sateliţii de la bord. Acesta este primul eşec al rachetei SpaceX înregistrat în peste şapte ani de funcţionare.

La aproximativ o oră după ce Falcon 9 a decolat joi seară de la Baza Forţelor Spaţiale Vandenberg din California, Statele Unite, a doua treaptă nu a reuşit să se reaprindă şi a eliberat cei 20 de sateliţi Starlink pe o orbită mult mai joasă decât cea planificată, unde riscă să ardă în atmosfera Pământului, transmite Reuters, potrivit Agerpres.  

Încercarea de a reaprinde motorul în spaţiu „a dus la un RUD al motorului din motive necunoscute în prezent", a scris directorul general al SpaceX, Elon Musk, pe reţeaua sa socială X, referindu-se la un acronim folosit în industrie pentru Dezasamblare Rapidă Neprogramată, care înseamnă, de obicei, o explozie.

Misiunea ratată a celei mai active rachete din lume întrerupe o serie impresionantă de lansări reuşite, care a menţinut dominaţia în această industrie a SpaceX, o companie privată evaluată la aproximativ 200 de miliarde de dolari, pe care numeroase ţări şi companii se bazează pentru a-şi trimite sateliţii în spaţiu.

Musk a declarat că SpaceX actualizează software-ul sateliţilor Starlink pentru a forţa propulsoarele de la bordul lor să încerce să evite o reintrare incendiară în atmosferă, însă a precizat că „spre deosebire de un episod din 'Star Trek', probabil că nu va funcţiona, dar merită încercat".

„Propulsoarele satelitului trebuie să crească orbita mai repede decât le trage în jos rezistenţa atmosferică, altfel ard", a precizat Musk.

Defecţiunea a survenit în cadrul celei de-a 354-a misiunii a Falcon 9 şi a marcat primul eşec al acesteia după 2016, când o rachetă a explodat pe o rampă de lansare din Florida şi a distrus încărcătura clientului său, un satelit de comunicaţii israelian.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Elon Musk a comentat anularea alegerilor din România. Ce spune miliardarul despe decizia CCR de reluare a scrutinului

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Cum a inventat generalul Gherasimov o rachetă americană inexistentă, ca să justifice o potențială amenințare asupra Rusiei

Partenerii noștri