Live

O nouă bază nucleară în Coreea de Nord? Ce indică imaginile din satelit

Data actualizării: Data publicării:

Coreea de Nord îşi extinde şi îmbunătăţeşte semnificativ bazele de testare a rachetelor cu rază lungă, conform unor imagini din satelit publicate de CNN, scrie The Guardian.

Imaginile arată îmbunătăţirile făcute la baza Yeongjeo-dong şi o nouă bază care nu era cunoscută anterior, ambele în zona de munte a Coreei de Nord. Având în vedere locaţia celor două baze, acestea sunt, cel mai probabil, locaţii de lansare pentru noile rachete cu rază lungă, inclusiv cele care pot avea arme nucleare, conform analiştilor care au vizionat imaginile. Bazele au şi o reţea de tuneluri subterane care sunt folosite pentru a depozita rachetele, transmite News.ro.

Departamentul Apărării din SUA a afirmat într-un comunicat: „Urmărim Coreea de Nord îndeaproape dar nu pot discuta informaţii secrete".

„În Coreea de Nord nu are loc o dezarmare. Nu au spus niciodată că vor face acest lucru”, a scris pe Twitter Vipin Narang, un profesor de ştiinţe politice de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. „Trump trebuie să fie conştient de aceste lucruri. Nu îi pasă. Kim se preface că se dezarmează iar Trump se preface că îl crede”, a adăugat el.

În ultimele luni, Coreea de Nord a anunţat testarea unei „arme noi ultramoderne” fără să ofere detalii.

Trump a afirmat sâmbătă că speră să organizeze o a doua întâlnire cu liderul nord-coreean, Kim Jong-un, la începutul lui 2019, după ce în iunie 2018 cei doi s-au întâlnit în Singapore, angajându-se atunci să lucreze pentru dezarmarea peninsulei coreene.

Consilierul pe securitate naţională din SUA, John Bolton, a precizat că un al doilea summit este necesar din cauza lipsei de progres în Coreea de Nord.

Oficialii americani au insistat că statul nord-coreean trebuie să dezarmeze complet şi să permită accesul unor inspectori internaţionali înainte să fie ridicate sancţiunile contra Phenianului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Momentul în care Forțele speciale ucrainene resping un atac nord-coreean în regiunea Kursk. Mai mulți morți și răniți

Partenerii noștri