Live

Foto O navă britanică de război a urmărit două submarine rusești în Marea Nordului

Data publicării:
O navă de luptă britanică a urmărit două submarine rusești apărute în Marea Nordului Foto: Profimedia Images

O navă de război a Royal Navy a urmărit două submarine ruseşti care și-au făcut apariția în Marea Nordului, în contextul în care armata britanică instruiește militari ucraineni, relatează agenția dpa, preluată de Agerpres.

Vânătorul de submarine britanic HMS Portland a urmărit cele două submersibile ruseşti - submarinul cu rachete de croazieră Severodvinsk şi submarinul de atac Vepr, din clasa Akula - după ce acestea ieşiseră la suprafaţă, separat, în Marea Nordului, la nord-vest de Bergen, Norvegia.

Un purtător de cuvânt al marinei britanice a declarat că submarinele au fost urmărite în timp ce s-au deplasat subacvatic spre sud, de-a lungul coastei norvegiene din Arctica.

Nava britanică de luptă HMS Portland a urmărit două submarine rusești care au apărut la suprafață în Marea Nordului Foto: Profimedia Images

„Portland şi elicopterul său specializat Merlin - ambele echipate cu sonare moderne, senzori şi torpile pentru operaţiuni de vânătoare de submarine - au supravegheat mişcările navelor din Flota rusă a Nordului”, a spus el. „Un avion de patrulare maritimă cu rază lungă de acţiune de tipul P8 Poseidon al Royal Air Force a colaborat îndeaproape cu HMS Portland la urmărirea submarinelor” ruse, a adăugat acesta.

Nava britanică HMS Portland este specializată în depistarea și urmărirea submarinelor Foto: Profimedia Images

Marinarii Royal Navy instruiesc în prezent personal din marina ucraineană pentru exploatarea a două nave de luptă împotriva minelor din clasa Sandown, care urmează să fie vândute Ucrainei.

Adjunctul ministrului ucrainean al apărării, Volodimir Havrilov, s-a întâlnit cu ministrul forţelor armate britanice, James Heappey, şi cu mai mulți parlamentari, la Londra, după care a mers în vizită la soldaţii şi marinarii ucraineni care se antrenează în Scoţia.

Ministrul britanic al apărării a lăudat felul în care se antrenează militarii ucraineni: „Intensitatea cu care soldaţii şi marinarii ucraineni se antrenează merită văzută. Ei lucrează cu acea determinare a soldaților care ştiu că vor lupta în război în doar câteva săptămâni”, a spus ministrul britanic.

„Royal Navy şi armata britanică lucrează ore în șir şi se bazează pe toată experienţa lor operaţională pentru a se asigura că noii lor prieteni ucraineni sunt trimişi la luptă cu cele mai bune şanse de victorie”, a mai spus James Heappey.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Partenerii noștri