Live

Video O furgonetă blindată a fost atacată cu tiruri de Kalaşnikov, în plină zi, în centrul oraşului Grenoble

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Infos Françaises X

O furgonetă blindată pentru transport de valori a fost atacată joi, în plină zi, de bărbaţi înarmaţi cu puşti Kalaşnikov care au deschis focul chiar în centrul oraşului Grenoble şi apoi au reuşit să fugă, relatează AFP preluată de News.ro.

Două persoane au fost rănite uşor, inclusiv de cioburi de sticlă, iar cei trei agenţi de securitate care însoţeau transportul sunt „şocaţi” de întâmplare, dar „în siguranţă”, potrivit procurorului din Grenoble, Eric Vaillant.

Atacul a avut loc puţin după ora locală 10.00, la intersecţia a două bulevarde aglomerate din centrul oraşului Grenoble. Cel puţin două vehicule au blocat duba şi a avut loc un schimb de focuri, a declarat o sursă din poliţie.

„Poliţiştii din dubă au deschis focul şi au reuşit să fugă” cu duba şi să scape de atacatori, refugiindu-se la o secţie de jandarmerie, a declarat pentru AFP procurorul din Grenoble aflat la locul atacului.

Vehiculul pentru transport de valori aparţinea societăţii Loomis şi „nu a fost furat nimic”, a declarat pentru AFP un oficial al societăţii.

„Fugind, la rândul lor, infractorii au provocat accidente, astfel că avem doi răniţi uşor, o persoană care se afla într-un vehicul şi o persoană care a fost lovită de cioburi de sticlă. Trei persoane care se aflau în apropiere au fost sub şoc, dar nu au fost rănite”, potrivit procurorului din Grenoble.

„Au început să circule înregistrări video (ale atacului). Putem vedea un autor înarmat cu o armă lungă, probabil un Kalaşnikov”, a adăugat el. Personalul „este acum în siguranţă. Ei sunt sub şoc, dar nu sunt răniţi”, a precizat el.

Infractorii au pus la cale o diversiune

Potrivit relatării oferite de cei trei agenţi ai societăţii de transport de fonduri, duba lor blindată a fost blocată - în faţă de o dubă albă nemarcată care a fost incendiată, iar în spate de o berlină Mercedes.

Prefectul din Isère, Louis Augier, prezent alături de procurorul general, a declarat că „toate mijloacele sunt puse în aplicare pentru prinderea atacatorilor, zeci de poliţişti şi jandarmi fiind mobilizaţi”.

Un vehicul care ar avea legătură cu atacul asupra furgonetei a fost găsit incendiat în localitatea Pont-de-Claix, la periferia sudică a oraşului Grenoble, a declarat jandarmeria pentru AFP.

Grenoble, marcat de-a lungul verii de împușcături între traficanți de droguri

O anchetă în flagrant delict pentru „jaf armat în bandă organizată şi asociere pentru săvârşirea unei infracţiuni” a fost încredinţată tribunalului interregional specializat (JIRS) din Lyon, a declarat pentru AFP procurorul din Lyon, Thierry Dran.

Potrivit proprietarului unui magazin situat vizavi de locul atacului, când s-au auzit împuşcăturile, toată lumea s-a ascuns sub tejghele. Schimbul de focuri a durat „unul sau două minute”, iar poliţia „a ajuns rapid” la faţa locului, a adăugat el.

Acest atac intervine pe un fond de tensiune în oraş, după o vară marcată de o serie de acte de violenţă şi împuşcături între traficanţi de droguri. De la începutul anului, au fost înregistrate în jur de douăzeci de episoade de violenţe armate, iar autorităţile nu mai ezită să vorbească despre un „război al bandelor”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Partenerii noștri