Live

O fotografie pare să-l arate pe fostul rege spaniol Juan Carlos sosind în Emiratele Arabe Unite

Data actualizării: Data publicării:
Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos. Foto: Getty Images

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, ar fi ajuns în Emiratele Arabe Unite, după ce și-a părăsit țara natală, pe fondul unei anchete de corupție. O fotografie publicată de grupul mass-media spaniol NIUS pare să-l arate pe fostul monarh sosind în Abu Dhabi, potrivit BBC.

Juan Carlos a anunțat, luni, că pleacă din Spania. Fostul rege neagă că ar fi greșit cu ceva și a spus că va fi disponibil dacă procurorii vor trebui să-l chestioneze.

Plecarea sa a stârnit o dezbatere uriașă în Spania despre monarhie și speculații intense despre unde s-ar fi dus fostul monarh.

Relatările locale spun că a călătorit în Republica Dominicană, în Caraibe, sau în țara vecină Spaniei, Portugalia. Însă acum există relatări că Juan Carlos ocupă un etaj întreg la hotelul de cinci stele Emirates Palace din Abu Dhabi. Se pare că fostul rege a fost apropiat de prințul moștenitor al Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed al-Nahyan.

Cu toate acestea, locația sa rămâne neconfirmată. Familia regală și guvernul spaniol au refuzat până acum să comenteze despre locația unde s-ar afla.

De ce a plecat Juan Carlos?

Juan Carlos a abdicat în 2014, după aproape 40 de ani la putere și i-a predat puterea fiului său, Felipe. Decizia sa de a renunța la tron a venit după o anchetă de corupție ce implică soțul fiicei sale și o călătorie controversată la vânătoare de elefanți pe care monarhul a făcut-o în timpul crizei financiare a Spaniei.

Controversele însă nu s-au oprit aici. În iunie, Curtea Supremă a Spaniei a lansat o anchetă privind presupusa implicare a lui Juan Carlos într-un contract pentru căi ferate de mare viteză în Arabia Saudită, după ce fostul rege și-a pierdut imunitatea la urmărirea penală, în urma abdicării sale.

Pe 3 august, Juan Carlos a anunțat că va părăsi țara natală într-o scrisoare către fiul său.

"Ghidat de convingerea de a servi cel mai bine poporul din Spania, instituțiile sale, iar dumneavoastră ca rege, vă informez asupra deciziei mele de a părăsi Spania", a scris el.

El a spus că a luat decizia „în fața repercusiunilor publice pe care le generează anumite evenimente trecute din viața mea privată” și în speranța de a permite fiului său să își îndeplinească funcțiile de rege în „liniște”.

Un comunicat arată că regele Felipe al VI-lea i-a transmis „respectul și recunoștința sa din inimă” tatălui său pentru această decizie.

Cum a reacționat Spania?

Plecarea a stârnit o nouă dezbatere despre rolul monarhiei spaniole și despre acuzațiile de corupție împotriva lui Juan Carlos.

Parlamentul Cataloniei - controlat de partidele separatiste care doresc independența față de Spania - a votat vineri într-o moțiune fără caracter obligatoriu pentru condamnarea monarhiei după plecarea fostului rege.

"Nici spaniolii, nici catalanii nu merită un scandal atât de mare și ridicol la scară internațională", a declarat președințele regional, Quim Torra, în fața parlamentarilor.

Au existat, de asemenea, manifestații care au solicitat ca Spania să devină din nou republică.

Țara și-a înlăturat ultima dată monarhia în 1931, înaintea unui război civil devastator care s-a încheiat cu victoria dictatorului Francisco Franco, în 1939.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rețea de asasini minori descoperită în Spania: un cuplu suedez și fiul lor au fost arestați. Cum erau racolați minorii pentru a ucide

Cum se răspândesc online teoriile conspirației referitoare la inundațiile catastrofale din Spania

Nadal, glumeţ după ce a jucat, probabil, ultima partidă a carierei: Am pierdut primul meci de simplu din Cupa Davis şi ultimul

Casa lui Gerard Pique din Catalonia a fost vandalizată: „Afară cu burghezii”

Partenerii noștri