Live

O femeie cere despăgubiri de 5 milioane de dolari pentru că îi ia mai mult timp să gătească un produs decât scrie pe ambalaj

Data actualizării: Data publicării:
O femeie cere despăgubiri de 5 milioane de dolari pentru că îi ia mai mult timp să gătească un produs decât scrie pe ambalaj. Foto: Profimedia

O femeie din statul american Florida a dat în judecată un producător de alimente și cere despăgubiri de 5 milioane de dolari pentru că prepararea unui fel de mâncare la cutie durează mai mult decât scrie pe ambalaj, relatează NBC News.

Pe 18 noiembrie, Amanda Ramirez a dat în judecată compania Kraft Heinz pentru „ambalaje înșelătoare și frauduloase”. Ramirez spune că prepararea pastelor cu brânză Velveeta la microunde durează mai mult de 3 minute și jumătate, chiar dacă pe ambalaj se spune că sunt „gata în 3 minute și jumătate”. În opinia ei, acest lucru este o „fraudă”.

„Pentru a oferi consumatorilor un produs care chiar să fie „gata în 3 minute și jumătate”, produsul ar trebui să fie gătit în cuptorul cu microunde timp de mai puțin de 3 minute și jumătate, astfel încât toți pașii de preparare să poată fi finalizați în cele 3 minute și jumătate”, se arată în plângerea depusă la un tribunal din Florida.

Femeia susține că dacă urmează cele 5 instrucțiuni de pe ambalaj - inclusiv îndepărtarea capacului, adăugarea de apă și plasarea în cuptorul cu microunde – timpul de preparare este mult mai mare.

„Consumatorii care văd „gata în 3 minute și jumătate” vor crede că acesta reprezintă timpul total necesar pentru prepararea produsului. Cu toate acestea, instrucțiunile prezentate mai sus arată că 3 minute și jumătate reprezintă doar durata de timp pentru a parcurge unul dintre pași. Eticheta nu precizează că produsul trebuie să stea 3 minute și jumătate în cuptorul cu microunde, ceea ce ar fi fost adevărat”, se arată în plângere.

În replică, Kraft Heinz a declarat într-un comunicat de presă: „Suntem la curent cu acest proces frivol și ne vom apăra cu fermitate împotriva acuzațiilor”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce va face Gisele Pelicot după procesul care a șocat lumea: „Am supraviețuit zilei de 2 noiembrie, pot supraviețui oricărui lucru”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Cinci întrebări care au rămas fără răspuns în urma procesului Pelicot

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri