Live

Galerie Foto O femeie a fost găsită în viață după ce a stat șase zile blocată sub un bloc prăbușit în China

Data publicării:
O femeie captivă timp de şase zile sub dărâmăturile unui imobil prăbuşit, găsită în viaţă. FOTO: Profimedia Images

O femeie a fost salvată joi în oraşul chinez Changsha (centrul ţării) după ce a supravieţuit timp de şase zile sub dărâmăturile unei clădiri care s-a prăbuşit în 29 aprilie, potrivit mediilor oficiale citate de EFE.

Femeia, captivă sub dărâmături 132 de ore înainte de a fi salvată, este cea de-a zecea supravieţuitoare a dezastrului care s-a soldat până în prezent cu cinci morţi, în timp ce alte zeci de persoane sunt date dispărute, scrie Agerpres.

Echipa de salvare a detectat semne de viaţă prin metode tradiţionale, lovind obiecte, strigând sau cu ajutorul câinilor dresaţi, utilizând totodată mijloace speciale de intervenţie, precum drone sau detectori de semne vitale, a explicat Liang Buge, expert al echipei de intervenţie.

Cel puţin nouă persoane au fost arestate în legătură cu prăbuşirea imobilului, printre care proprietarul clădirii, acuzat de nerespectarea reglementărilor de construcţie şi de comiterea altor infracţiuni.

În imobilul de opt etaje, în care fuseseră efectuate modificări de structură, funcţionau magazine, un restaurant, o cafenea, un hotel de familie şi mai multe apartamente, potrivit agenţiei oficiale de ştiri Xinhua.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a cerut anchetarea faptelor şi a lansat o campanie naţională de reducere a riscurilor prezentate de clădirile construite în regie proprie.

În ultimii ani s-au prăbuşit mai multe imobile în China, precum hotelul din provincia Fujian din martie 2020, în care şi-au pierdut viaţa 29 de persoane, sau o altă clădire din zona turistică Jiangsu, în care au murit 17 persoane, în iulie anul trecut. 

 

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Românii vor putea călători fără viză în China începând cu 30 noiembrie anul acesta

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

Ministrul chinez al apărării a refuzat o întâlnire cu șeful Pentagonului

Partenerii noștri