Live

Galerie Foto O explozie la un depozit de muniție a declanșat la Berlin un incendiu de pădure greu de controlat

Data actualizării: Data publicării:
Un incendiu de amploare a cuprins pădurea Grunewald de lângă Berlin, în urma unei explozii la un depozit de muniție al poliției Foto: Profimedia Images

O explozie care s-a produs joi dimineaţă la un depozit de muniţie al poliţiei din Berlin a declanșat un incendiu de pădure de amploare, cu care pompierii încă se luptau în cursul după-amiezii și care era vizibil de la mare distanță.

Incendiul a aprins pădurea Grunewald, aflată la vest de Berlin. Flăcările au cuprins mai întâi o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi în jurul unui loc de depozitare şi dezamorsare de muniţii şi explozibili al poliţiei, apoi s-au extins la pădurea din jur.

Pompierii nu au putut să intervină imediat din cauza pericolului de explozie. Ei s-au poziţionat într-un perimetru aflat la un kilometru distanţă de depozitul de muniţie, de unde continuau să se audă mai multe explozii.

Totul se întâmplă în condițiile în care regiunea Berlin este deja extrem de afectată de o secetă severă, iar un vast incendiu de pădure a distrus în iulie peste 850 de hectare de pădure la sud de Brandenburg, regiunea din jurul capitalei Berlin. 

Deși nu s-au înregistrat victime, berlinezilor li s-a recomandat să evite zona pe cât posibil, relatează agenția dpa.

La fața locului au fost trimiși 100 de pompieri și polițiști, cu tunuri de apă și elicoptere, dar a fost solicitat și ajutorul armatei, care a trimis vehicule blindate. Au fost instituite baraje rutiere spre pădure, existând temeri că focul ar putea fi greu de controlat, în condițiile în care se prognozau temperaturi de 38 de grade. Trenurile de navetiști spre vestul orașului au fost parțial suspendate, iar una dintre cele mai importante autostrăzi ale orașului, Avus, a fost închisă, relatează Euronews.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției, încă este neclar cum a putut avea loc explozia, în condițiile în care locul era folosit pentru a elimina muniția într-un mod controlat.

Pădurea Grunewald se întinde pe o suprafață de aproximativ 3.000 de hectare, în vestul Berlinului, de-a lungul râului Havel.
 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Angajații Volkswagen se oferă să accepte reducerea salariilor, cu condiția să nu fie închise fabricile din Germania

Doi copii cu vârste de 1 an și 3 ani au murit după ce casa le-a fost mistuită de un incendiu

Evreii și homosexualii ar trebui să-și ascundă identitatea în „cartierele arabe” din Berlin, spune șefa poliției din Capitala germană

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Plan de pregătire a Germaniei în cazul unui război cu impact mai direct decât invazia din Ucraina

Partenerii noștri