Video O capsulă cargo a Blue Origin s-a desprins de lansator la un minut de la decolare, după ce zona motoarelor a luat foc
O capsulă cargo a Blue Origin s-a desprins, luni, de lansatorul New Shepard, la scurt timp de la decolarea din Texas, după o defecţiune în zona motoarelor rachetei, conform unei transmisiuni în direct difuzată de companie, relatează Reuters.
Nicio persoană nu se afla la bordul capsulei, amplasată în vârful rachetei suborbitale New Shepard, încărcată cu echipamente de cercetare finanţate de NASA şi alte mărfuri care trebuiau să plutească în microgravitaţie timp de câteva minute, la aproximativ 99,78 de kilometri deasupra solului.
Însă, la puţin peste un minut de la decolare, zona motoarelor lansatorului New Shepard a fost înconjurată de flăcări, fiind declanşat sistemul de desprindere a capsulei care a aterizat intactă, cu ajutorul paraşutelor din dotare.
Booster failure on today’s uncrewed flight. Escape system performed as designed. pic.twitter.com/xFDsUMONTh
— Blue Origin (@blueorigin) September 12, 2022
"Răspundem la o problemă din această dimineaţă la Launch Site One (zona de lansare numărul unu) din vestul Texasului", a scris Blue Origin pe Twitter, adăugând că sistemul de desprindere a capsulei "a funcţionat aşa cum a fost conceput".
Acest zbor a fost cea de-a 23-a misiune New Shepard realizată de Blue Origin, compania spaţială înfiinţată de fondatorul companiei Amazon, miliardarul Jeff Bezos, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News