Live

O candidată la alegerile din Franța a fost scoasă de pe listă de partidul lui Macron pentru că purta vălul islamic într-o fotografie

Data publicării:
Sara Zemmahi (stânga) a fost scoasă de pe listele LREM pentru că a purtat vălul islamic într-o fotografie pe un pliant de campanie. Foto: Captură Twitter

Partidul de guvernământ din Franța, formațiunea La Republique En Marche a lui Emmanuel Macron a luat decizia de a bloca candidatura unei femei musulmane la alegerile locale pentru faptul că a purtat hijab-ul într-o fotografie imprimată pe pliante de campanie, relatează Reuters.

Partidul a motivat decizia prin faptul că linia sa politică prevede că în Franța seculară nu ar trebui să se afișeze simboluri religioase pe documente de campanie. Secretarul general al partidului, Stanislas Guerini, a confirmat că femeia nu va mai candida în alegeri din partea formațiunii.

Legea franceză nu interzice purtarea hijab-ului sau altor simboluri religioase în imagini care apar pe pliante sau alte materiale de campanie electorală.

Întâmplarea arată din nou cât de sensibil este subiectul locului Islamului în societatea franceză și cât de important a devenit în contextul apropierii alegerilor prezidențiale din 2022 – principalul competitor al lui Emmanuel Macron va veni din nou din zona extremei-drepte franceze și va fi cel mai probabil, din nou Marine Le Pen.

Macron, care s-a lăudat anterior cu diversitatea etnică și culturală a partidului său în 2017, a avertizat în ultima vreme că ruperea Islamului de valorile Franței poate afecta unitatea republicii.

Scandalul din RLEM a apărut după ce numărul 2 din partidul de extremă dreaptă al Marinei le Pen, Uniunea Națională, a publicat pe Twitter un mesaj cu pliantul de campanie și mesajul: „Așa vă luptați voi cu separatismul?”.

Guerini a răspuns direct pe Twitter și a cerut fie ca acel pliant să fie retras, fie ca sprijinul politic să îi fie retras Sarei Zemmahi, candidata musulmană.

Reacțiile au fost împărțite în formațiunea lui Macron – Caroline Janvier, parlamentară, a criticat decizia: „Este nedemn. Dacă alergăm după voturile de extremă dreaptă nu vom face decât să le permitem ideilor lor să triumfe. E destul”.

„Este un subiect exploziv. Islamul politic este o realitate, o amenințare aprinsă în unele cartiere. Trebuie să fim foarte fermi”, a sps Roland Lescure, un alt parlamentar al LREM.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Președintele Iranului cere refacerea legii care obligă femeile la purtarea vălului islamic. Când ar fi trebuit promulgat actul normativ

Suma uriașă cu care au fost vândute mai multe documente și suvenire ale generalului Charles de Gaulle. Unde vor merge banii

Mai scump decât avionul, dar mai „verde”, primul tren de mare viteză care leagă Berlinul de Paris a intrat în funcțiune

Partenerii noștri