O boală misterioasă a ucis cinci persoane în Tanzania. A fost transmisă la om de anumite mamifere prin intermediul apei
Tanzania a cerut experţilor medicali să investigheze o misterioasă boală „contagioasă” care a ucis deja cinci persoane în această ţară africană, au anunţat autorităţile locale, potrivit AFP.
Boala a fost depistată la „şapte persoane prezentând simptome precum febră, vărsături, hemoragii şi insuficienţă renală”, a detaliat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat emis joi seara târziu.
Experţi medicali au fost trimişi în regiunea Kagera (nord-vest), la graniţa cu Uganda, pentru a investiga această boală „transmisibilă”, a declarat o responsabilă din domeniul sănătăţii, Tumaini Nagu.
„Au fost prelevate probe de la pacienţi şi de la morţi pentru a identifica sursa şi tipul de boală”, a precizat ea într-un comunicat, făcând apel la populaţie să rămână calmă, notează Agerpres.
Cazul survine după o epidemie de Ebola în Uganda care a durat aproape patru luni şi s-a soldat cu 55 de morţi. Uganda a declarat sfârşitul epidemiei în luna ianuarie.
Anul trecut, Tanzania a identificat un focar de leptospiroză, sau „boala şobolanilor”, care a ucis trei persoane în regiunea Lindi din sud-estul ţării. Această boală bacteriană, transmisă la om de anumite mamifere, se propagă prin intermediul apei sau al alimentelor contaminate cu urina animalelor infectate.
Editor : M.D.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News