Live

Numărul arestărilor în urma protestelor violente anti-imigraţie din Marea Britanie se apropie de o mie

Data publicării:
Foto: Profimedia

Numărul persoanelor arestate din rândul participanţilor la protestelor violente anti-imigraţie care au avut loc în Regatul Unit după uciderea a trei fetiţe a ajuns marţi la 975 şi 546 sunt deja inculpate, printre cei puşi sub acuzare fiind de asemenea copii şi adolescenţi, inclusiv o fată de 13 ani ce şi-a recunoscut vinovăţia, relatează marţi agenţia EFE.

Această fată, al cărei nume nu a fost dezvăluit din considerente legale, întrucât este minoră, a recunoscut în faţa instanţei că a proferat ameninţări în faţa unui hotel care găzduia migranţi, ea urmând să-şi afle sentinţa în luna septembrie.

Cu o zi în urmă, un alt minor, un băiat în vârstă de 12 ani, a pledat vinovat în faţa unui tribunal din Manchester pentru participarea la distrugerea unui autobuz în faţa unui hotel care găzduia migranţi, pentru spargerea vitrinei unui magazin de ţigări electronice şi pentru aruncarea unui obiect în direcţia poliţiei. Judecătorul a dispus ca minorul să rămână în arest până la pronunţarea sentinţei.

Protestele violente au fost declanşate după înjunghierea mortală în oraşul Southport pe 29 iulie a trei fetiţe de către un adolescent în vârstă de 17 ani ai cărui părinţi sunt imigranţi rwandezi, notează EFE, citată de Agerpres.

Desfăşurate sub lozincă „Destul este destul” (Enough is enough), referire la debarcarea migranţilor ilegali veniţi în Regatului Unit cu bărci pneumatice traversând Canalul Mânecii, aceste proteste s-au extins în mai multe oraşe britanice, iar în urma atacurilor asupra unor moschei şi centre de găzduire a migranţilor, în special hoteluri, au degenerat în confruntări violente cu poliţia şi cu contra-manifestanţii anti-rasişti.

Violenţele au încetat de o săptămână în urma numeroaselor arestări, care au ajuns marţi la 975, potrivit poliţiei britanice. De asemenea, 546 de persoane au fost până în prezent inculpate, printre care şi adolescenţi.

Sentinţe de închisoare cu executare au fost deja pronunţate, inclusiv pentru incitare la violenţă prin mesaje pe Facebook. Aceste condamnări sunt adesea transmise la televiziune, o metodă prin care premierul laburist Keir Starmer caută să descurajeze noi proteste.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri