Live

„Nu le vom mai trimite nici măcar un glonț”. După Polonia, Ucraina ar putea să mai piardă încă un aliat

Data actualizării: Data publicării:
Robert Fico, fost prim-ministru al guvernului Slovaciei. Partidul său populist ar putea să câștige alegerile de săptămâna viitoare. Foto: Profimedia Images

Alegerile parlamentare din Slovacia, programate pentru 30 septembrie, ar putea să ducă la pierderea unui aliat de către Ucraina, în condițiile în care unul dintre cei mai vizibili candidați, fostul premier Robert Fico, a adoptat o atitudine tot mai dură la adresa guvernului de la Kiev, relatează Reuters.

Noi suntem o țară pașnică. Nu vom mai trimite nici măcar un glonț Ucrainei”, a fost mesajul lui Fico la un miting de campanie. Partidul populist rusofil al lui Fico este favorit să câștige alegerile parlamentare.

Dacă Fico va acționa așa cum spune, asta ar însemna o schimbare radicală de poziție a Slovaciei, țară care până acum a fost un aliat puternic al Ucrainei și un sprijin important pentru apărătorii ucraineni în fața invadatorilor ruși.

Guvernul de la Bratislava a furnizat arme și sprijin politic puternic Ucrainei în aspirațiile sale pentru aderarea la NATO și la Uniunea Europeană.

„Vor trebui oricum să se așeze la masă și să găsească un acord. Rusia nu va pleca niciodată din Crimeea și nici din teritoriile pe care le controlează”, a mai spus Fico în noi declarații în sprijinul regimului criminal al lui Vladimir Putin.

Totuși, nu este garantat că Fico va reuși să ajungă la conducerea guvernului. Niciunul dintre partidele din cursă nu ar obține o majoritate absolută, conform sondajelor, iar formarea unei coaliții ar putea să fie dificilă.

Diplomații și oficialii occidentali spun, de asemenea, că există o limită până la acare politicile NATO sau UE pot fi influențate de o țară mică precum Slovacia.

Fico este un politician atipic în Europa, însă. El este unul dintre puținii, pe lângă Viktor Orban, care au adoptat o poziție vădit pro-rusă și care au făcut afirmații în sprijinul Kremlinului. Fico a cerut o reapropiere de Rusia după război și s-a angajat să blocheze aderarea la NATO a Ucrainei, dacă aceasta se va pune în discuție.

În campanie, Fico a spus că „războiul a început în 2014 când naziștii și fasciștii ucraineni au început să ucidă cetățeni ruși în Donbas și Luhansk”, reluând tezele ridicole ale regimului criminal de la Kremlin.

Partidul său, care se pretinde „social-democrat”, se bucură de un sprijin moderat în sondaje, unde se află pe primul loc la distanță mic de locul doi. Slovacia, însă, se confruntă cu probleme economice iar cetățenii săi încă simt efectele restricțiilor Covid, inflației provocate de război și a crizei refugiaților.

Dezinformările de pe rețelele sociale au accentuat polarizarea politică printre votanți și au contribuit, de asemenea, la scepticismul față de sprijinirea Ucrainei.

Lider pragmatic sau marioneta lui Putin

Retorica de campanie a lui Fico i-a îngrijorat pe aliații Slovaciei. În condițiile în care contraofensiva ucraineană nu a produs încă un rezultate serioase și în care există semne de întrebare cu privire la cât mai pot aliații să-și mențină sprijinul financiar și militar, UE și NATO își doresc cu disperare să mențină un front unit în fața Kremlinului.

Fico ar putea inclusiv să se alieze cu un alt prieten al lui Putin din UE, Viktor Orban. Totuși, fostul premier slovac este cunoscut ca fiind pragmatic – în timpul mandatelor lui Slovacia a adoptat euro și s-a menținut în afara controverselor și conflictelor cu partenerii din UE și NATO.

Armata rusă pe graniță și o relație proastă cu aliații, asta își dorește? Sau va reveni la a fi un pragmatic, așa cum a fost?”, spune un diplomat occidental citat de Reuters, referindu-se la Fico.

În același timp, partidul SMER-SSD al lui Fico este înainte cu doar puțin peste un procent în sondaje, având 19,4%, iar pe locul doi fiind Slovacia Progresistă cu 18,2%.

Oficialii ucraineni spun că se tem de posibilitatea unei coaliții Orban în interiorul UE, dar adaugă că Ungaria nu se abate, deobicei, de la consensul pe decizii importante și că se așteaptă ca impactul de politică externă să nu fie atât de mare dacă Fico câștigă.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski: nord-coreenii sunt executați de comandanți lor, ca sa nu pice prizonieri, rușii nu le acordă protecție. Ce spune Casa Albă

Președintele Germaniei vorbește despre influența externă în alegeri, la început de campanie electorală. „S-a văzut în România”

Slovacia spune că este pregătită să găzduiască negocieri de pace între Rusia şi Ucraina: „Un semnal pozitiv”

Papa a acceptat invitația de a vizita Ucraina anul viitor

Partenerii noștri