Noul prim-ministru al Marii Britanii va fi anunțat în data de 5 septembrie, anunță Partidul Conservator
Partidul Conservator din Regatul Unit va anunța cine este câștigătorul cursei sale interne pentru poziția de lider și, prin extensie, noul prim-ministru al guvernului țării, în data 5 septembrie, au anunțat oficiali de partid, luni, conform Reuters.
Formațiunea britanică aflată la guvernare a mai anunțat și că ultima etapă a competiției va fi un vot la care vor participa membrii de partid, aceștia având de ales între doi dintre politicienii care și-au depus până acum candidaturile. Celor doi vor fi aleși pe baza unor runde eliminatorii la care vor participa doar parlamentarii conservatorii din Camera Comunelor.
Până acum, 11 conservatori și-au depus candidatura pentru a-i succeda lui Boris Johnson în funcția de șef al partidului și de prim-ministru al guvernului Regatului Unit. Creditați cu cele mai multe șanse de a obține funcția sunt fostul ministru de finanțe, Rishi Sunak, și actuala șefă a diplomației britanice, Liz Truss.
Fostul lider conservator a pierdut încrederea colegilor săi după doi ani de guvernare și o mulțime e scandale și gafe.
Săptămâna trecută, o mare parte a cabinetului său i-a cerut demisia lui Johnson, iar o mulțime de parlamentari le-a urmat exemplul. Guvernul lui Johnson s-a prăbușit cu rapiditate odată ce mai mulți miniștri importanți au anunțat că-și depun demisiile, motivând prin faptul că și-au pierdut încrederea în Johnson.
Ulterior, Boris Johnson a anunțat că-și depune demisia din funcția de lider al partidului, dar că va asigura guvernarea țării până la alegerea succesorului său.
În sistemul politic de la Westminster, funcția de prim-ministru revine automat șefului partidului care deține o majoritate absolută în Camera Comunelor.
Boris Johnson și conservatorii au câștigat, în 2019, o victorie categorică în fața adversarilor laburiști, conduși pe atunci de Jeremy Corbyn, el însuși un personaj controversat și puțin popular.
În ultimele luni, însă, Partidul Laburist a recuperat în sondaje, majoritatea creditându-l cu o popularitate crescută și cu șansele cele mai mari de a forma guvernul după un viitor scrutin.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News