Live

Nou record de temperatură pentru luna iulie, în Europa. În Sardinia au fost 48,2 grade Celsius

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Profimedia Images

Luni, 24 iulie, a fost înregistrat un nou record de temperatură pentru luna iulie, în Europa. În Sardinia au fost 48,2 grade Celsius, au transmis meteorologii.

Recordul absolut este de 48,8 grade Celsius, și a fost înregistrat în Sicilia, în august 2021. Este foarte posibil să fie doborât și acesta, în zilele care urmează.

Sudul Europei se confruntă cu un val de căldură extremă. În centrul și sudul Italiei au fost temperaturi record, iar în Sardinia au fost 48,2 grade Celsius, ceea ce reprezintă un record european pentru luna iulie, scrie slovenia.postsen.com.

Temperaturi record sunt raportate din Grecia, Spania și Italia. În urmă cu câteva zile, meteorologii au estimat că temperaturile în zona Siciliei și Sardiniei ar putea atinge un record de 48 de grade Celsius. Ceea ce s-a întâmplat ieri. În municipiile Jerzu și Lotzorai de pe insula Sardinia, termometrele au arătat 48,2 grade Celsius, ceea ce reprezintă recordul european de temperatură din iulie.

Un record a fost doborât și la Palermo, Sicilia, cu peste 2 grade Celsius. În august 1999, au fost 44,8 grade Celsius, iar ieri au fost 47 de grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, valul de căldură ar trebui să se reducă treptat începând de joi, iar temperatura va scădea ușor. Valul de căldură va fi restrâns în partea de sud-est a Europei până joi, dar temperaturile maxime vor fi în continuare cu mult peste 35 de grade Celsius.

În Grecia, unde incendiile de vegetație, de amploare, devastează zilele acestea insulele Rodos, Corfu și Eubeea, s-a înregistrat cel mai de durată val de căldură din istoria țării, respectiv 11 zile. Conform estimărilor meteorologilor, ar urma să dureze 17 zile. În Grecia, un val de căldură este definit ca o perioadă în care temperatura atinge sau depășește 39 de grade Celsius. În acest weekend sunt așteptate temperaturi de până la 45 de grade Celsius. Valul de căldură record înregistrat în Grecia a fost în 1987, când a durat 11 zile.

Furtuni violente în Italia, Slovenia și Elveția

În timp ce sudul continentului se află sub acest val de caniculă, în unele țări europene au fost furtuni violente.

Furtunile puternice și grindina de mărimea unei mingi de tenis continuă să facă ravagii în nordul Italiei, dar și în Slovenia. 

Mii de fulgere au luminat, peste noapte, cerul în Milano, în timp ce în regiunea Veneto, vântul puternic și grindina au provocat pagube materiale uriașe. Rafalele au smuls copaci din rădăcini, în timp ce bucățile mari de gheață au avariat mașini, geamurile caselor și chiar au cauzat întreruperi de curent în mai multe localități.

Furtunile au ajuns și în Slovenia, unde au făcut aceleași ravagii.

Între timp, în Sicilia, a fost o noapte de foc. Mai multe incendii au izbucnit în Palermo, Siracuza și alte zone ale insulei de unde sute de oameni au fost evacuați. Pompierii încearcă să stingă focul, dar temperaturile de peste 47 de grade Celsius și rafalele de vânt le fac misiunea dificilă.

Un om a murit și alți 40 au fost răniți într-un oraș din nordul Elveției, la granița cu Franța, lovit de o furtună puternică. Vântul a bătut cu peste 200 de kilometri pe oră. Au fost smulse acoperișuri, copaci și stâlpi de electricitate - puși la pământ, au fost sparte ferestre, iar mesele și scaunele de la terase au fost luate pe sus.

O macara-turn, de pe un șantier de construcții, a căzut peste o mașină, care a luat foc. Autoritățile au îndemnat localnicii să fie atenți, pentru că mai pot cădea bucăți din clădirile avariate.  

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Cum l-au numit italienii de la Gazzetta dello Sport pe Dan Șucu, noul investitor majoritar român de la Genoa

Partenerii noștri