Live

Norvegia crește limita de vârstă minimă pentru accesul la rețelele sociale. Măsura are ca scop protejarea copiilor

Data actualizării: Data publicării:
Guvernul norvegian vrea să protejeze copiii de conținutul dăunător de pe rețelele sociale. Foto: GettyImages

Norvegia crește limita de vârstă minimă pentru accesul pe rețelele sociale de la 13 la 15 ani. Măsura vine în contextul în care guvernul și-a intensificat campania împotriva firmelor de tehnologie, despre care spune că sunt „canalizate împotriva creierelor copiilor”, relatează The Guardian.

Premierul norvegian, Jonas Gahr Store, a recunoscut că va fi „o bătălie dificilă”, dar a spus că politicienii trebuie să intervină pentru a proteja copiii în fața „puterii algoritmilor”.

Platformele de social media, a spus liderul laburist, au fost folosite greșit de industrie, și ar putea face ca utilizatorii să devină „înguști la minte și lipsiți de acțiune”.

Țara scandinavă are deja o limită de vârstă minimă impusă, aceea fiind de 13 ani. În ciuda acestui fapt, mai mult de jumătate dintre copiii de nouă ani, 58% dintre copiii de 10 ani și 72% dintre cei de 11 ani folosesc rețelele sociale, potrivit autorităților norvegiene.

Guvernul s-a angajat să introducă mai multe măsuri pentru a-i împiedica pe copii să evite restricțiile de vârstă – inclusiv modificarea Legii privind datele cu caracter personal, astfel încât utilizatorii rețelelor sociale să fie de acord ca platforma să îi gestioneze datele personale și implicit verificarea vârstei.

Legea „trimite un semnal destul de puternic”, a declarat, miercuri, premierul. „Copiii trebuie să fie protejați de conținutul dăunător de pe rețelele sociale. Știm că este o luptă dificilă, pentru că în industrie există forțe puternice, dar este și locul în care este nevoie de decizii politice”.

Deși a afirmat că înțelege rolul rețelelor sociale în a le oferi copiilor singuri o comunitate, exprimarea de sine nu trebuie să fie în puterea algoritmilor. „Dimpotrivă, te poate face să devii limitat și lipsit de acțiune, pentru că totul se întâmplă atât de repede în acest mediu”, a adăugat el.

Ministrul pentru copii și familii, Kjersti Toppe, la o întâlnire cu părinții care militează pentru o reglementare online mai strictă pentru copii, a spus că măsura are, de asemenea, scopul de a-i ajuta pe aceștia în relația cu cei mici. „Este vorba și de a oferi părinților posibilitatea de a spune «Nu!». Știm că mulți chiar vor să spună «Nu!», dar simt că nu o pot face”.

Ea a spus că guvernul caută metode de aplicare a unor astfel de restricții, care nu se interpun cu drepturile omului, cum ar fi cerința unui cont bancar.

Australia a anunțat, de asemenea, că are în vedere o interdicție pentru adolescenți și copii în ceea ce privește folosirea rețelelor sociale, spunând că va bloca accesul acestora pe astfel de platforme. Limita de vârstă nu a fost încă decisă, dar este probabil să fie stabilită undeva între 14 și 16 ani.

Franța încearcă interzicerea telefoanelor mobile în școli pentru elevii de până la 15 ani. Dacă reușește, această restricție ar putea fi introdusă la nivel național din luna ianuarie.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Englezii, lăsați fără cuvinte: românul ”care e de trei ori mai bogat decât Ronaldo și de care nu ați auzit niciodată”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Damele de control” care testează loialitatea bărbaților. Femeile sunt plătite de cliente care vor să vadă dacă partenerii le înșală

O fată de 13 ani a sunat la 112 și a mințit că a fost răpită după ce a pierdut o provocare online. 100 de oameni au căutat-o ore în șir

Statul în care copiii pot fi încarcerați de la vârsta de 10 ani

Norvegia va furniza Ucrainei șase avioane F-16 „în curând”

Partenerii noștri