Live

Galerie Foto Noi detalii despre masacrul din Muntenegru. 11 oameni au murit din cauza unor certuri pe chirie

Data actualizării: Data publicării:
Unsprezece persoane, între care doi copii, au fost ucise într-un atac armat în Muntenegru. Foto: Profimedia

O dispută legată de chirie ar fi fost motivul pentru care un bărbat în vârstă de 34 de ani a ucis vineri după amiază în Muntenegru zece persoane, inclusiv doi copii, şi a rănit alte şase, înainte de a fi el însuşi împuşcat mortal, potrivit presei locale.

Poliţia a confirmat că atacatorul, Vuk Borilovic, a tras mai întâi asupra unei familii care locuia într-o casă închiriată pe care el o deţinea în cartierul Medovina din oraşul Cetinje (sud-estul ţării). Folosind o puşcă de vânătoare, el a ucis mai întâi doi copii, de opt şi unsprezece ani, şi a rănit-o pe mama lor, care a murit ulterior la spital, a explicat vineri seara directorul poliţiei, Zoran Brdjanin, citat de Hina.

După ce şi-a ucis chiriaşii, s-a dus la casa vecinilor săi şi a împuşcat mortal doi bătrâni şi pe fiul acestora, iar pe nepotul lor l-a rănit. Apoi a ieşit în stradă şi a ucis patru persoane şi a rănit alte cinci. Potrivit unor martori oculari, atacatorul a tras mai mult de o sută de gloanţe în decurs de o oră, potrivit Agerpres.

Un poliţist a fost grav rănit în timp ce agenţii încercau să îl oprească, iar angajaţii serviciilor medicale de urgenţă nu puteau să se apropie de răniţi.

În cele din urmă, ucigaşul, care nu avea antecedente penale, a fost împuşcat mortal de un cetăţean, se pare că un alt vecin, şi nu de poliţie, după cum a confirmat vineri procurorul muntenegrean Andrijana Nastic.

Prim-ministrul Dritan Abazovic a calificat crimele drept o tragedie fără precedent şi a declarat că întreaga ţară este în stare de şoc.

Guvernul a proclamat trei zile de doliu, începând de sâmbătă, pentru tragedia care a avut loc în această mică ţară cu doar 600.000 de locuitori.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți civili ucraineni au fost uciși de ruși de la începutul conflictului. ONU a dat publicității cifrele oficiale

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Atac armat în Parlamentul regiunii separatiste proruse Abhazia. Un deputat a fost ucis

11 persoane au murit într-un incendiu la un bar de karaoke din Vietnam. „Poliţia bănuieşte că localul a fost incendiat intenţionat"

Partenerii noștri