Live

Nigeria a tăiat curentul în Niger, în urma loviturii de stat

Data actualizării: Data publicării:
Lovitură de stat în Niger. FOTO: Profimedia Images

Marile orașe din Niger au rămas fără curent electric, după ce Nigeria a deconectat, începând de marţi, linia de înaltă tensiune care transportă electricitate în țară, relatează CNN. În același timp, unul dintre conducătorii Comunităţii Economice a Statelor Africii de vest (CEDEAO) a spus, miercuri, că o intervenţie militară în Niger, în urma puciului, va fi „ultima opţiune pe masă”, însă este necesară pregătirea acestei „eventualităţi”.

Şefii de Stat Major ai ţărilor CEDEAO se reunesc începând de miercuri şi până vineri la Abuja, pe tema puciului din Niger, a anunţat marţi seara într-un comunicat această organizaţie regională. „Opţiunea militară este ultima opţiune pe masă, ultimul recurs, dar trebuie să ne pregătim de această eventualitate”, a declarat comisarul CEDEAO însărcinat cu Afaceri Politice şi Securitatea Abdulfatar Musa.

Nigeria întrerupe electricitatea 

În baza sancţiunilor decise de către vecinii vest-africani ai Nigerului, Nigeria a întrerupt aprovizionarea cu electricitate, a anunțat o sursă apropiată conducerii Societăţii Nigeriene de Electricitate (Nigelec).

„Nigeria a deconectat începând de ieri (marţi) linia de înaltă tensiune care transportă electricitate în Niger”, anunţă această sursă.

Un agent Nigelec anunţă că Niamey, capitala Nigerului, este „alimentat din producţia locală”.

În numeroase cartiere din Niamey se întrerupe - în vremuri normale - alimentarea cu electricitate, iar decizia Nigeriei va agrava această situaţie.

Niger depinde în mare măsură de vecinul său mai bogat din sud, Nigeria, pentru că este principalul său furnizor de energie electrică. În 2019, directorul executiv al lui Nigelec a declarat că Nigerul se bazează pe Abuja pentru până la 70% din furnizarea sa de energie electrică.

CEDEAO a dat Nigerului duminică, în urma unui summit, un ultimatum de o săptămână să restanbilească ordinea constituţională, a suspendat tranzacţiile financiare cu Nigerul şi a ordonat îngheţarea „tuturor tranzacţiilor în domeniul serviciilor, inclusiv tranzacţii energetice”.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara în care doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască. „Mă rog zilnic la o cale de salvare”

Grupul maghiar MVM, cu legături strânse cu Rusia, vrea să achiziționeze pachetul majoritar al E.ON Energie România

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat. Walter Braga Netto e acuzat de plănuirea unei lovituri de stat

Atac cibernetic la Electrica. Compania le recomandă consumatorilor să fie atenţi la orice mesaje suspecte

Partenerii noștri