Live

Nici Stânga, nici Dreapta nu vor să formeze guvernul în Grecia după alegeri: „Bătălia finală abia urmează”

Data actualizării: Data publicării:
Alexis Tsipras, liderul Syriza, s-a întâlnit cu președinta Greciei în vederea posibilității formării unui nou guvern. Foto: Profimedia Image

Nici câștigătorii alegerilor parlamentare din Grecia, nici opoziția nu sunt interesate de a încerca să formeze un nou guvern după alegerile parlamentare de duminică, iar țara se îndreaptă din nou spre alegeri pe 25 iunie, relatează Reuters. Partidul de stânga, Syriza, a refuzat, marți, mandatul de formare a guvernului, după ce și premierul Mitsotakis a refuzat, anterior, luni, să încerce formarea unui nou guvern.

Formaţiunea Syriza, de stânga, a întrunit doar 20,1% din opţiunile electoratului, însă premierul în exerciţiu, Kyriakos Mitsotakis, reprezentant al Noii Democraţii, a refuzat, luni, să încerce formarea unei coaliţii - o poziţie care impune, practic, noi alegeri în 25 iunie, deoarece fără conservatori actuala opoziţie nu are şanse să formeze o majoritate guvernamentală.

Syriza a declarat că „bătălia finală” abia urmează. „La următoarele alegeri principala noastră răspundere este să împiedicăm prespectiva unui premier atotputernic şi necontrolabil”, a susţinut liderul stângii, Alexis Tsipras, într-o declaraţie televizată. „Însă şi să protejăm prezenţa conducătoare a stângii în peisajul politic al acestei ţări”, a adăugat el.

Înfrângerea suferită de Syriza a evidenţiat diviziunile din cadrul stângii, apreciază Reuters. Două partide mici, create de foşti membri ai formaţiunii, nu au reuşit să treacă de pragul pentru reprezentarea parlamentară.

Înaintea alegerilor, Syriza a încercat că convingă partidul socialist PASOK, plasat al treilea la alegerile de duminica trecută, şi restul stângii, inclusiv comuniştii din KKE, să susţină o coaliţie guvernamentală. După rezultatul slab la urne, Syriza şi-a acuzat potenţialii aliaţi că i-au întors spatele şi nu sprijină eforturile de formare a unei alianţe mai largi împotriva conservatorilor.

Dacă Tsipras îşi renunță la mandatul politic încredinţat de şefa statului, aşa cum a sugerat, va fi rândul PASOK să încerce formarea unei majorităţi, înainte de numirea unui guvern interimar care să conducă Grecia spre noi alegeri.

Viitorul scrutin se va desfăşura după un sistem de reprezentare semiproporţională, cu un număr de mandate suplimentare pentru fiecare partid parlamentar, ceea ce - arată Reuters - va creşte şansele unei victorii directe pentru partidul lui Mitsotakis. La noile alegeri vor putea participa din nou toate partidele.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Răzvan Lucescu a fost suspendat patru luni de Comisia de Disciplină a federaţiei elene de fotbal. Reacţia clubului PAOK

Guvernul Greciei a fost de acord să furnizeze Ucrainei rachete antiaeriene Sea Sparrow

Crin Antonescu dezvăluie cu cine a votat. „Nu l-am votat pe Călin Georgescu, pot să vă spun la parlamentare”

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Partenerii noștri