Nepoata lui Donald Trump, într-o nouă carte: „El m-a împins la terapia cu ketamină”. Povestea unei familii disfuncționale
Încă o dată, Mary Trump, nepoata celebrului președinte, își mitraliază familia, cu a treia sa carte în patru ani. “Who Could Ever Love You/Cine te-ar putea iubi vreodată” prezintă numele Trump din perspectiva ei. The Guardian scrie despre volumul care a apărut pe piața americană în urmă cu doar câteva zile.
Nepoata lui Donald Trump povestește cum victoria unchiului său în alegerile prezidențiale din 2016, i-a produs o stare de depresie și a trebuit să recurgă la o terapie cu ketamină.
„Sunt aici pentru că acum cinci ani am pierdut controlul asupra vieții mele”, scrie Mary Trump, descriind tratamentul cu ketamină la care a recurs în decembrie 2021. „Sunt aici pentru că lumea s-a prăbușit și nu știu cum să-mi găsesc drumul înapoi.”
„Sunt aici pentru că Donald Trump este unchiul meu”
Printre toate acestea, ea nu a putut uita mizeria simplă de a fi un Trump. Simpla rostire a numelui lui Donald Trump, scrie ea, „îmi amintea de toate momentele în care, la un restaurant sau la un magazin, foloseam un card de credit și eram întrebată: «Sunteți rudă?». Întotdeauna răspundea: 'Nu'.
Ketamina, un act de disperare
Departe de a fi o persoană dezechilibrată, psiholog de profesie, Mary Trump descrie în carte efectele debilitante ale faptului de a fi rudă cu fostul președinte.
„Am expirat puternic în timp ce acul a alunecat în brațul meu”, își amintește Mary Trump în prefața volumului. „Ketamina care curgea prin corpul meu a fost resimțită ca un act de disperare –de fapt a fost un act de disperare”.
Până acum, Mary Trump a lansat două bestselleruri –„Too Much and Never Enough: How My Family Created the World's Most Dangerous Man/Prea mult și niciodată suficient: Cum a creat familia mea cel mai periculos om din lume” și „The Reckoning: America's Trauma and Finding a Way to Heal/The Reckoning: Trauma Americii și găsirea unei modalități de vindecare”.
A treia carte pe același subiect urmează, de asemenea, să apară. „All in the Family: The Trumps and How We Got This Way/Totul în familie: Familia Trump și cum am ajuns în situația asta”, o carte recentă de memorii scrisă de Fred C Trump III, fratele mai mare al ei. Această carte descrie, de asemenea, dinamica bizantină și crudă a vieții familiei Trump, inclusiv descrieri surprinzătoare ale comportamentului insensibil al lui Donald Trump.
O viață de familie brutală
Viața lor de familie pare brutală - Linda Clapp, mama lor, pare desprinsă din „Mommy Dearest” (nr. un film psihologic despre o mamă alcoolică ale cărei nesiguranțe și ego monstruos făceau viața mizerabilă pentru toți cei din jurul ei). Mary o portretizează ca fiind crudă și nepăsătoare. A refuzat în mod repetat să o ducă pe micuța Mary la spital în timpul unor crize de astm nocturne. În schimb, o băga pe Mary în patul ei.
„Lângă mine, ea dormea, cu respirația ei superficială, constantă și ritmică”, scrie Mary. „Era cel mai singuratic sunet”.„Mi-am petrecut destul timp din viață gândindu-mă că voi muri sufocată, cu ea stând lângă mine fără să facă nimic”, își amintește ea. „Nu mai simțeam teamă - nici a ei, nici a mea -. Doar furie incandescentă”.
Mai târziu, când Linda Clapp s-a îmbolnăvit de cancer, a continuat să își subestimeze fiica și să se îndepărteze de ea. Linda Clapp a murit în 2001.
Tatăl lui Mary, Fred Trump Jr (nr. fratele lui Donald Trump), și-a neglijat copiii. Deși era prin preajmă, nu era prezent. S-a apucat de băutură, a divorțat de Clapp și a murit tânăr, la 42 de ani în urma unui atac de cord provocat de consumul de alcool. Mary și Fritz l-au iubit oricum. Dar bunicul lor, Fred Trump Sr., și-a călcat în picioare fiul în mod repetat, disprețuindu-l pentru ceea ce era și pentru ceea ce nu era. Bătrânul Trump a ajuns să îl dezmoștenească pe Fred Jr și „problema” sa, la îndemnul copiilor săi, printre care se număra și Donald Trump.
„Gândiți-vă la The Apprentice sau Family Feud, amestecate cu Lord of the Flies/Înpăratul muștelor” – este comentariul celor de la The Guardian.
Citește și
Nepotul lui Trump a anunțat că va vota pentru Kamala Harris. „Fiecare familie are un unchi nebun”
Trump i-a spus nepotului său să-și lase fiul cu dizabilități să moară, iar apoi să se mute. Declarațiile, publicate într-o nouă carte
Unchiul Donald
În mod previzibil, Mary vorbește despre unchiul Donald. Dușmănia ei este lungă și profundă, încă din școala primară. El o intimida, alternând cruzimea cu atenția sporită. Aproape nimic nu s-a schimbat de atunci.
Mary scrie: „Nu mi-a luat mult timp să-mi dau seama că Donald nu putea face mai mult decât să arunce o minge de baseball, ceea ce făcea, cât de tare putea, în nepoții și nepoatele sale, care aveau toți sub zece ani”.
Trump arunca tare și sălbatic, scrie ea, rareori atingând zona de lovire. În rarele ocazii în care lovea mănușa ei, mâna ei de opt ani tremura.
Robert Trump, fratele mai mic al lui Donald, acum decedat, își chinuia și el nepoata. Atlet universitar, Robert a lovit-o cu o minge de fotbal în ochiul ei deja vânăt de la o experiență anterioară, apoi nu și-a cerut scuze.
Durerea lui Mary este palpabilă.
În iunie 2020, Robert Trump a intentat un proces pentru a bloca publicarea cărții „Too Much and Never Enough”. A pierdut. Câteva săptămâni mai târziu, a murit. La înmormântarea sa, la Casa Albă, Donald Trump nu a scăpat prilejul să își elogieze „cel mai bun prieten”.
Ce este ketamina
Ketamina, medicamentul despre care vorbește Mary Trump este un un anestezic general, folosit în majoritate pentru începerea și menținerea anesteziei disociative. Ketamina induce o stare asemănătoare unei transe, având în același timp efecte puternice analgezice, sedative și de pierdere a memoriei. Folosită des, duce la dependență. Matthew Perry este una dintre persoanele care au căzut victimă a abuzului de ketamina.
Citește și
Ce este ketamina, medicamentul care l-a ajutat pe Matthew Perry înainte să îl omoare
„Injectează-mă cu una mare”: Ultimele zile din viața actorului Matthew Perry, care a murit prin supradoză de ketamină
Editor : S.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News