Live

NATO aprobă prima misiune de instruire şi asistenţă militară pentru Ucraina în cadrul structurilor Alianței

Data publicării:
Foto: Getty Images

Statele membre NATO au aprobat un plan în vederea unei misiuni de asistenţă şi instruire pentru armata ucraineană, destinată susţinerii acesteia în războiul cu Rusia, au declarat joi surse din cadrul Alianţei.

Misiunea, care va fi denumită „Asistenţă de Securitate şi Instruire NATO pentru Ucraina” (NATO Security Assistance and Training for Ukraine - NSATU), va presupune furnizarea de ajutor militar Ucrainei în cadrul structurilor oficiale ale NATO pentru prima dată de la începutul războiului cu Rusia, au mai precizat sursele citate de dpa, potrivit Agerpres.

Până în prezent, statele NATO au coordonat acest ajutor prin grupul informal condus de SUA şi denumit Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, cunoscut şi ca „grupul de la Ramstein”, după numele bazei militare americane din Germania unde a avut loc prima lor reuniune după lansarea invaziei ruse în Ucraina.

Noua misiune este doar un element dintr-o propunere mai largă prezentată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi aflată încă în discuţie, pentru un angajament pe termen lung în favoarea Ucrainei.

Stoltenberg a cerut luna trecută la o reuniune a miniştrilor de externe din statele NATO ca ajutorul militar oferit Ucrainei de aceste ţări să atingă cel puţin 40 de miliarde de euro pe an atât timp cât va fi necesar în războiul cu Rusia. 

El a estimat, de asemenea, că aliaţii trebuie „să împartă povara în mod echitabil” pentru finanţarea acestui ajutor, după ce propusese anterior un angajament financiar al aliaţilor pentru Ucraina de 20 de miliarde de euro pe an pentru următorii cinci ani.

Acordul de joi privind crearea respectivei misiuni de asistenţă pentru Ucraina nu cuprinde angajamente financiare precise, dar stabileşte că ajutorul militar oferit Kievului va fi coordonat de NATO.

Citește și: Germania îşi enervează aliaţii NATO opunându-se termenului de „misiune” în Ucraina

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Partenerii noștri