Live

NATO anunță că „monitorizează atent” forțele nucleare ale Rusiei: „Rămânem vigilenți”

Data actualizării: Data publicării:
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Foto: Profimedia Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Alianța „monitorizează atent” forțele nucleare ale Rusiei și că un atac deliberat împotriva infrastructurii critice a aliaților va primi „un răspuns unit și hotărât”.

Stoltenberg a mai spus și că „amenințările nucleare voalate” ale lui Vladimir Putin sunt periculoase și iresponsabile și că Kremlinul este conștient de faptul că un război nuclear nu poate fi câștigat de nimeni.

„Monitorizăm cu atenție forțele nucleare ale Rusiei. Nu am văzut până acum schimbări în postura Rusiei, dar rămânem vigilenți”, a spus secretarul general.

Șeful NATO a mai precizat și că alianța și-a dublat numărul de grupuri de luptă pe flancul estic și că aceste grupuri vor putea fi mărite rapid la nivel de brigadă, dacă va fi cazul.

„Aliații își accentuează și ei eforturile pentru securitate în jurul instalațiilor-cheie și își măresc capacitatea de strângere de informații și de distribuire a lor în interiorul alianței.

Vom lua mai multe măsuri pentru a ne întări capacitatea de apărare și pentru a ne proteja infrastructura critică, iar orice atac deliberat împotriva infrastructurii critice a aliaților va primi un răspuns unit și hotărât”, a mai spus Stoltenberg.

Șeful NATO a mai spus și că Ucraina deține în aceste moment „inițiativa” în războiul cu Rusia și că rușii „recurg tot mai des la atacuri oribile împotriva civililor și infrastructurii critice”.

„Vladimir Putin a început acest război. El trebuie să-l oprească prin retragerea forțelor sale din Ucraina. Iar Lukașenko ar trebui să se oprească din a mai fi complice la acest conflict ilegal”, a concluzionat Jens Stoltenberg.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri