Live

Foto NASA a prezentat noile costume pe care le vor purta astronauţii pe Lună

Data actualizării: Data publicării:
Prototipul a fost prezentat în cadrul unui eveniment organizat la centrul spaţial din Huston. Foto: Profimedia Images

NASA a dezvăluit miercuri primul prototip al costumelor dezvoltate pentru astronauţii care vor ajunge pe Lună în cadrul misiunilor Artemis, acestea fiind mai flexibile şi mai puţin voluminoase ca cele purtate de astronauţii din misiunile Apollo, scrie The Guardian.

Prototipul, realizat de compania texană Axiom Space, a fost prezentat în cadrul unui eveniment organizat la centrul spaţial din Huston.

Costumele vor putea fi ajustate în aşa fel încât să poată fi purtate de 90 la sută din populaţia americană, indiferent de sex, potrivit NASA.

Costumele "vor permite mai multor oameni să exploreze Luna şi să facă experimente ştiinţifice", a declarat directorul NASA, Bill Nelson.

Diversitatea va fi importantă în noile expediţii pe Lună, a anunţat NASA.

Misiunea Artemis 3, programată după 2026, care îşi propune să readucă oameni pe suprafaţa Lunii, va avea cel puţin o femeie în echipaj. Iar în următoarele misiuni va fi o persoană de culoare.

La misiunile Apollo, între 1969 şi 1972 au participat doar bărbaţi albi.

Noile costume vor avea şi sisteme de susţinere a vieţii şi menţinere a presiunii mai avansate decât cele din misiunile Apollo. Acestea vor fi mai puţin voluminoase şi mai flexibile, pentru a le permite astronauţilor să se mişte mai uşor şi pe distanţe mai lungi.

Costumele vor fi mai puţin voluminoase şi mai flexibile ca cele purtate de astronauţii din misiunile Apollo. Foto: Axiom Space

Prototipul prezentat miercuri a fost acoperit de un strat de material cenuşiu care a ascuns mai multe elemente pe care compania Axiom Space nu vrea să le facă publice.

Costumele vor fi însă albe, spun reprezentanţii companiei, aceasta fiind culoarea cea mai potrivită pentru a reflecta lumina soarelui şi pentru a proteja de căldura extremă.

Temperaturile pe Lună pot ajunge la 120 de grade Celsius, când satelitul este expus direct razelor solare şi la minus 130 de grade Celsius pe timp de noapte.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luna ar putea fi mai veche cu până la 180 de milioane de ani decât estimările anterioare

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Pe cine a ales Donald Trump la conducerea NASA: „În mod inevitabil, va exista o economie spaţială înfloritoare”

„Orașul de sub gheață”: O misiune NASA a dezvăluit o bază militară secretă ascunsă în calota glaciară din Groenlanda

Partenerii noștri