Live

Târgul de Crăciun de la Strasbourg din această iarnă a fost anulat. O astfel de măsură s-a mai luat doar în perioada războiului

Data actualizării: Data publicării:
Municipalitatea din Strasbourg anulează târgul de Crăciun din această iarnă. FOTO: Getty Images

Edilul oraşului Strasbourg (estul Franţei), ecologista Jeanne Barseghian, a anunţat joi că municipalitatea anulează celebrul târg de Crăciun din cauza agravării situaţiei sanitare, renunţând la cele 300 de căsuţe prezente în mod tradiţional în piaţă, dar păstrând spectacolele, informează AFP.

''Am luat decizia să acordăm prioritate variantei fără căsuţe'', a declarat Jeanne Barseghian, într-o conferință de presă.

Bradul de Crăciun din piaţa Kleber, în centrul oraşului, va fi cu toate acestea instalat la fel ca în anii precedenţi, iar ''animaţiile'' şi ''spectacolele de stradă ale artiştilor'' vor fi menţinute, a adăugat aceasta.

Oraşul a depăşit ''pragul de alertă maximală'', în ceea ce priveşte coronavirusul, a precizat aceasta, adăugând că ''Strasbourgul nu se află într-o bulă'' şi, la fel ca în ''restul Europei, restricţiile sunt din ce în ce mai severe, în special în Germania'', la o distanţă de câţiva kilometri.

La începutul lui octombrie, capitala regiunii Alsacia nutrea încă speranţe că va reuşi să menţină târgul de Crăciun, o tradiţie multiseculară, cu preţul unor ajustări pentru a face faţă crizei sanitare aflată în plină desfăşurare.

În mod obişnuit, evenimentul cu o istorie de 450 de ani, care a fost anulat doar în perioadele de război, atrage, pe parcursul unei luni, circa două milioane de vizitatori în jurul celor 300 de căsuţe din lemn, cu un impact economic evaluat la 250 de milioane de euro, scrie Agerpres.

Anterior anunţului făcut de primăria din Strasbourg, Paris, Bordeaux, precum şi oraşele germane Koln şi Freiburg anunţaseră deja anularea tradiţionalelor târguri de Crăciun.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Explozie la locomotiva unui tren care urma să transporte europarlamentari: „Oamenilor li s-a spus să-și lase bagajele și să plece”

CEDO are un nou președinte. Un sloven o înlocuiește pe irlandeza Siofra O'Leary

30 de ani de închisoare pentru omul care a obținut arma cu care atacatorul din Strasbourg a ucis 5 oameni și a rănit alți 11

Eurocorps are un nou comandant. Cine este generalul polonez Piotr Blazeusz

Partenerii noștri