Live

Motivele pentru care dezertorul nord-coreean și-a riscat viața pentru a fugi din Coreea de Sud înapoi în țara natală

Data actualizării: Data publicării:
Motivele pentru care dezertorul nord-coreean și-a riscat viața pentru a fugi din Coreea de Sud înapoi în țara natală. Foto: Profimedia

Dezertorul nord-coreean care și-a riscat viața săptămâna trecută trecând granița puternic fortificată înapoi în țara natală a avut dificultăți în Coreea de Sud, unde a stat doar un an, potrivit unor oficiali și relatări din presa locală. Cazul stârnește o nouă dezbatere asupra modului în care acești oameni sunt tratați în noua lor viață, relatează Reuters.

Armata Coreei de Sud l-a identificat pe bărbatul care a traversat sâmbătă zona demilitarizată (DMZ) puternic fortificată care separă cele două Corei drept un nord-coreean care a dezertat în Sud printr-o zonă similară, în urmă cu un an.

Bărbatul are aproximativ 30 de ani. Cât timp a stat în Coreea de Sud a lucrat ca om de serviciu, potrivit unui oficial militar.

„Aș spune că trăia clasa de jos și abia își câștiga existența”, a spus oficialul, refuzând să detalieze cazul din motive de confidențialitate.

Un oficial de la Ministerul Unificării din Seul, care se ocupă de afacerile transfrontaliere, a spus că dezertorul a primit sprijin guvernamental pentru siguranța personală, locuință, tratament medical și angajare.

Bărbatul a avut puține interacțiuni cu vecinii și a fost văzut aruncându-și lucrurile cu o zi înainte de a trece granița, a relatat agenția Yonhap.

„În acea dimineață a dus o saltea și lenjeria de pat la groapa de gunoi. A fost ciudat pentru că erau prea noi”, a spus un vecin, citat de Yonhap.

„M-am gândit să-i cer să ni-l dea nouă, dar am renunțat, pentru că nu ne-am salutat niciodată”, a adăugat el.

Autoritățile, care spun că riscul ca bărbatul să fie de fapt spion nord-coreean este mic, au lansat o anchetă pentru a vedea cum a scăpat acesta de gardieni, în ciuda faptului că a fost surprins de camerele de supraveghere cu câteva ore înainte de a trece granița.

Oficialii nord-coreeni nu au comentat incidentul, iar presa de stat nu a relatat nimic despre acest subiect.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Momentul în care Forțele speciale ucrainene resping un atac nord-coreean în regiunea Kursk. Mai mulți morți și răniți

Partenerii noștri