Live

Concluzia anchetatorilor în cazul prăbușirii zborului Lion Air 610: toate părțile implicate au greșit în tragedia cu 189 de morți

Data actualizării: Data publicării:
Motorul avionului prăbușit Lion Air, zborul JT 610, este analizat de experți indonezieni. Foto: Guliver/GettyImages

O serie de defecțiuni a dus la prăbușirea zborului Lion Air 610 în 2018, cu 189 de oameni la bord, operat de compania low-cost indoneziană între Jakarta și Pangkal Pinang, informează BBC.

Potrivit investigatorilor, prăbușirea s-a produs din cauza unor greșeli făcute de Boeing și Lion Air, dar și ale piloților aeronavei.

Raportul publicat de comisia de anchetă mai arată că avionul în cauză trebuia menținut la sol, după o problemă anterioară, și că unul dintre piloți nu cunoștea procedurile specifice acelei aeronave.

Din jurnalul de întreținere al aeronavei lipseau 31 de pagini, potrivit anchetatorilor.

Raportul care conține concluziile comisiei a fost publicat vineri, iar una dintre marile probleme semnalate se referă la un senzor extrem de important, care fusese cumpărat din Florida și nu fusese testat corespunzător.

Investigatorii au spus anterior că prăbușirea problemele mecanice și de construcție ale aeronavei au avut un rol important în această tragedie.

Totodată, aceștia au subliniat probleme la noul sistem de de control al zborului de pe aeronava Boeing 737 MAX.

Compania Boeing este sub investigație, pentru a se stabili cât de mult cunoștea problema și când a aflat de ea.

Întreaga flotă existentă de avioane Boeing 737 a fost menținută la sol din luna martie, după ce acest model de avion s-a prăbușit de două ori în doar cinci luni, iar sute de oameni și-au pierdut viața.

Boeing a anunțat că se așteapta ca aeronavele 737 să zboare din nou până la finalul anului.

Ce au descoperit anchetatorii

Investigatorii indonezieni au descoperit probleme la sistemul MCAS (Manoeuvring Characteristics Augmentation System) - un software construit pentru a împiedica aeronava 737 Max să stagneze în timpul urcării.

S-a descoperit că existau presupuneri greșite despre modul de funcționare a acestui sistem și că "deficiențele" au fost enunțate în timpul antrenamentelor.

Compania Boeing a spus că va lua în calcul recomandările comisiei indoneziene, pentru a evita să se mai producă vreodată condițiile care au dus la prăbușirea zborului Lion Air 610.

Compania Boeing este investigată pentru a se afla ce știa despre aceste probleme, iar semnele de întrebare au fost accentuate de o serie de descoperiri recente, potrivit cărora angajații ar fi schimbat mesaje despre problemele descoperite la MCAS, în timp ce avionul urma să fie declarat apt de zbor, în 2016.

În documentele oferite de Boeing autorităților americane, un pilot a spus că a întâmpinat probleme în timpul testelor și că "a mințit autorităților".

Zborul Lion Air 610 s-a prăbușit în octombrie 2018, la 13 minute după ce a decolat din Jakarta. Toți pasagerii și membri echipajului au murit. La 5 luni distanță, un zbor Ethiopian Airlines s-a prăbușit, iar cei 157 de pasageri au murit.

Anchetatorii ambelor accidente și-au concentrat atenția pe sistemul MCAS.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alaska Air a returnat companiei Boeing avionul căruia i s-a desprins un panou în timpul zborului

NATO va înlocui avioanele de supraveghere AWACS cu aeronave Boeing 737 modificate

Un avion Boeing pentru stingerea incendiilor s-a prăbușit în Australia. Piloții au fost duși la spital

Un avion care a decolat din Bruxelles cu destinația București a aterizat de urgență la Budapesta

Partenerii noștri