Live

Moștenitoarea BASF caută 50 de necunoscuți ca să-și împartă moștenirea de 25 de milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
Marlene Engelhorn, moștenitoarea BASF, a anunțat într-o conferință de presă cum își va redistribui averea FOTO: Profimedia Images

Marlene Engelhorn, descendenta fondatorului BASF, Friedrich Engelhorn, a moștenit recent 25 de mlioane de euro, iar acum caută 50 de oameni care să o ajute să împartă banii, relatează Business Insider.

Engelhorn a fondat un comitet - „Guter Rat für Rückverteilung“ (Sfat bun pentru redistribuire) - care va decide ce se va întâmpla cu cele 25 de milioane de euro pe care le-a moștenitde la bunica ei, Traudl Engelhorn-Vechiatto, care a murit în septembrie 2022.

Engelhorn a trimis 10.000 de invitații unor cetățeni austrieci cu vârste de peste 16 ani, aleși aleatoriu, pentru a face parte din acest comitet.

Consiliul, format din 50 de participanți aleși și 15 supleanți, se va întruni la Salzburg, Austria, din martie până în iunie, și va colabora cu academicieni și organizații ale societății civile.

Participanții vor primi 1.200 de euro diurnă pentru fiecare weekend în care au loc întruniri.

Engelhorn a spus că există un motiv întemeiat pentru care a ales această cale și nu a distribuit chiar ea fondurile: „Cred că dacă iei democrația în serios, trebuie să-i dai o șansă reală”.

Engelhorn a spus că a câștigat la „loteria nașterii” pentru că a moștenit această avere fără vreun efort personal. În august 2022, ea s-a alăturat evenimentului Milionarii pentru Umanitate din Amsterdam, făcând campanie pentru creșterea taxelor pentru bogați.

Engelhorn s-a angajat să redistribuie 90% din moștenirea ei și-a petrecut ultimul deceniu făcând campanie pentru politici fiscale care impozitează mai mult bogăția și redistribuie averea.

De asemenea, Engelhorn a cofondat Tax Me Now, un colectiv de persoane bogate din țările vorbitoare de limbă germană care abordează inegalitatea extremă rezultată din politicile fiscale.

Tânăra a păstrat pentru ea doar o mică parte din moștenire, pentru a se putea întreține până va lua o decizie cu privire la viața ei profesională. Nu se teme că mai târziu ar putea regreta decizia luată și chiar este fericită că a renunțat la bani și la puterea pe care i-o conferă averea.

„Dacă oamenii superbogați ar fi vrut să salveze lumea, atunci ar fi făcut-o”, a spus Engelhorn, respingând ideea milionarilor filantropici.

Marlene Engelhorn, de 32 de ani, este o activistă și jurnalistă germano-austriacă. Ea este descendenta lui Friedrich Engelhorn (1821–1902), fondatorul Badische Anilin- & Soda-Fabrik AG (BASF). Este una din moștenitoarele imperiului, dar a spus întotdeauna că nu-și dorește banii. 

 

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Noi semnale pozitive din Austria privind aderarea României la Schengen, după reuniunea de la Budapesta. Când va fi votul decisiv

Austria dă semne că va debloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen

Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință

Partenerii noștri