Live

Moscova susține că aproximativ 1,1 milioane de persoane au fost aduse în Rusia de când a început invazia armatei lui Putin în Ucraina

Data publicării:
Guvernul stabilește noile condiții de acordare a banilor pentru refugiații ucraineni. Foto: Profimedia Images

Aproape 1,1 milioane de persoane au fost aduse în Rusia din zonele lovite de război ale Ucrainei de la începutul invaziei vecinului său de către Moscova în februarie, relatează marţi DPA.

Printre cei aduşi în Rusia se numără în jur de 200.000 de copii, a declarat şeful militar rus Mihail Mizinţev, citat de agenţia de presă Interfax. Numai luni au fost aduse 11.500 de persoane, inclusiv 1.850 de copii, în Rusia din Ucraina, a spus el.

Rusia califică acest demers drept o operaţiune de evacuare pentru a aduce oamenii în siguranţă departe de luptele de pe teren şi presupusele violenţe din partea conducerii Ucrainei de la Kiev, notează DPA.

Ucraina consideră, în schimb, că este o deportare forţată a cetăţenilor săi din teritoriile ocupate de ruşi în est şi sud. Potrivit autorităților de la Kiev, armata rusă nu permite oamenilor să fugă din teritoriul controlat de ucraineni.

Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei a acuzat Rusia de răpirea copiilor ucraineni şi folosirea lor în scopuri propagandistice.

În plus, președintele ucainean Volodimir Zelenski spunea pe 23 aprilie că aproximativ 5.000 de copii au fost deportați în Rusia sau în teritoriile estice. „Cifrele sunt tragice... ceea ce avem sunt cifre aproximative. Credem că o jumătate de milion de persoane au fost deportate din teritoriile ocupate în Rusia sau în teritoriile (controlate de Rusia) din est. În ceea ce privește copiii, nu avem un număr exact, îmi amintesc doar că este vorba de aproximativ 5.000”, a declarat Zelenski.

Moscova a adus ceea ce spune că sunt refugiaţi din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei chiar înaintea invaziei ruse a Ucrainei la 24 februarie. De altfel, Lugansk şi Doneţk, din regiunea Donbas, sunt în mare parte controlate de separatişti pro-ruşi.

Citește și: Ambasada SUA în Ucraina acuză armata rusă că a răpit 2.389 de copii din Donețk și Lugansk și i-a deportat în Rusia

Cu puţin timp înainte de invazie, Vladimir Putin a declarat că el recunoaşte republicile autoproclamate ca fiind independente faţă de Kiev.

Convenţiile de la Geneva din 1949, care stabilesc standardele legale internaţionale pentru tratamentul umanitar în timpul conflictelor, interzic transferul în masă al civililor către teritoriul puterii ocupante, considerat o crimă de război.

Moscova a negat că atacă în mod intenţionat civilii din Ucraina invadată în 24 februarie de forţele ruse, în cadrul a ceea ce Rusia numeşte „operaţiune militară specială”, scrie Agerpres. Ruşii susţin că le acordă sprijin umanitar celor care vor să se refugieze.

Citește și: Unde ajung trenurile cu ucrainenii deportați în Rusia și ce se întâmplă cu ei după ce scapă din ruinele orașului Mariupol

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serghei Polunin, dansatorul ucrainean cu portretul lui Putin tatuat pe piept, anunţă că părăseşte Rusia

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Partenerii noștri