Live

Momentul în care fostul premier japonez Shinzo Abe este împușcat în timpul unui discurs electoral

Data actualizării: Data publicării:
Fostul premier japonez Shinzo Abe susține un discurs. Fotografie făcută cu câteva secunde înainte de a fi împușcat. Foto: Profimedia

Imagini cu momentul în care fostul premier japonez Shinzo Abe a fost împușcat au apărut pe rețelele sociale. Într-o înregistrare video postată pe Twitter se vede cum Abe vorbea chiar în mijlocul mulțimii, iar din spatele lui este tras un foc de armă.

În înregistrarea video se vede fum în spatele lui Abe, iar apoi se aude o nouă împușcătură.

Abe susținea un discurs electoral în oraşul Nara din vestul țării, când un bărbat din mulțime a tras asupra lui. Suspectul, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat, iar o armă a fost confiscată, potrivit presei japoneze.

Un oficial de la Departamentul de Pompieri din Nara a spus pentru CNN că Shinzo Abe este în stop cardiorespirator.

Surse din poliție au spus însă că fostul premier japonez a fost conștient în timp ce era transportat la spital.

Incidentele de violență cu arme de foc sunt rare în Japonia, care este o țară în care pistoalele sunt interzise.

Shinzo Abe, în vârstă de 67 de ani, este cel mai longeviv prim-ministru nipon. A fost în funcție în 2006 timp de un an, apoi din nou din 2012 până în 2020.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Asia va fi stabilă dacă legăturile dintre China şi Japonia sunt şi ele stabile”, spune ministrul chinez de externe

Două persoane au fost condamnate în Rusia la 21 de ani de închisoare pentru planificarea unor atentate la ordinul Ucrainei

Încercarea primei companii nipone de lansa sateliți în spațiu s-a soldat cu un imens eșec. Cât a durat zborul rachetei Kairos

Papa Francisc dezvăluie că a fost ținta unui atentat sinucigaș. Când a avut loc incidentul

Partenerii noștri