Live

Moment istoric în Orientul Mijlociu. Israelul a inaugurat prima sa ambasadă în Bahrain

Data publicării:
Ministrul afacerilor externe israelian și ministrul afacerilor externe din Bahrain, realizând poza oficială a evenimentul de deschidere a misiunii diplomatice a Israelului în Bahrain. Sursă foto: Profimedia Images

Ministrul afacerilor externe israelian Yair Lapid a inaugurat joi seara prima ambasadă a ţării sale în Bahrain, la un an după semnarea unui acord de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi această mică monarhie din Golf, informează AFP.

Am deschis în mod oficial ambasada israeliană în Bahrain, a anunţat ministrul israelian pe Twitter, adăugând că cele două ţări au convenit să inaugureze până la sfârşitul anului o ambasadă a Bahrainului în Israel.  

O vizită istorică făcută de ministru de externe israelian

În timpul vizitei sale, o premieră a unui ministru de externe israelian în Bahrain, Yair Lapid a fost primit de regele Hamad bin Isa Al-Khalifa, publicând pe Twitter o fotografie cu întrevederea lor, pe care a calificat-o drept istorică.

La câteva ore după sosirea lui Lapid în capitala Manama, un Airbus A320 al companiei naţionale Gulf Air care venea din Bahrain a aterizat la Tel Aviv, inaugurând astfel prima legătură aeriană comercială dintre cele două ţări.

Lapid a discutat apoi cu prinţul moştenitor şi premierul Bahrainului, Salman bin Hamad al-Khalifa, precum şi cu omologul său Abdellatif al-Zayani. Cei doi responsabili au semnat mai multe acorduri în domenii precum mediul sau sportul şi au susţinut o conferinţă de presă comună, transmite Agerpres. 

Am discutat despre cooperarea dintre ţările noastre, precum şi despre cum să transformăm pacea oficială dintre noi într-o prietenie activă pe planurile economic, al securităţii, politic şi civil, a declarat Lapid după întrevederea cu Zayani.

Vizita voastră este un pas spre un progres deja realizat şi subliniază încă o dată dorinţa noastră împărtăşită pentru restabilirea păcii, stabilităţii şi cooperării în Orientul Mijlociu, a declarat la rândul său Zayani în timpul conferinţei de presă.

Temele sensibile au fost puse pe masa discuțiilor

Cei doi responsabili şi-au exprimat sprijinul pentru soluţia cu două state în rezolvarea conflictului israeliano-palestinian, Lapid precizând că nu toată lumea gândeşte de această manieră în cadrul guvernului israelian, o coaliţie formată din mai multe partide politice.

Citește și: Israelul propune un plan de dezvoltare pentru Fâşia Gaza. Hamas va trebui să promită o „stare de pace și fără violențe pe termen lung”

Vizita înaltului responsabil israelian nu este pe placul tuturor locuitorilor din Bahrain. Manifestanţi au dat foc la cauciucuri la periferia capitalei pentru a protesta împotriva acestei vizite, o bună parte din populaţia Bahrainului opunându-se normalizării relaţiilor cu Israelul şi susţinând cauza palestiniană. De altfel, hashtag-ul în arabă Bahrain împotriva sionismului este popular pe reţelele sociale.

Prietenia dintre Israel și ţări arabe

Pe 15 septembrie 2020, Bahrainul a semnat, în acelaşi timp cu Emiratele Arabe Unite, un acord pentru stabilirea relaţiilor oficiale cu Israelul, făcând din aceste monarhii din Golf primele ţări arabe care au recunoscut statul israelian, după Egipt în 1979 şi Iordania în 1994.

Citește și: Naftali Bennett a mers în Egipt, în prima vizită a unui premier israelian în țara arabă din ultimul deceniu

Ulterior acestui acord, palestinienii au denunţat o lovitură de cuţit în spate şi au acuzat Emiratele Arabe Unite şi Bahrainul că au trădat consensul arab”, făcând din reglementarea conflictului israeliano-palestinian condiţia indispensabilă pentru normalizarea relaţiilor cu statul israelian.

Citește și: Israelul a inaugurat ambasada sa în Emiratele Arabe Unite și anunță noi acorduri de cooperare cu statul arab

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Partenerii noștri