Live

Republica Moldova: Partidul lui Vladimir Plahotniuc se retrage de la guvernare. Reacțiile Maiei Sandu și a lui Igor Dodon

Data actualizării: Data publicării:
Pavel Filip conduce guvernul interimar de la Chișinău, iar Curtea Constituțională l-a numit în funcția de președinte interimar, după suspendarea lui Igor Dodon Foto: gov.md

Lovitură de teatru la Chişinău. Guvernul interimar susţinut de Partidul Democrat, condus de premierul Pavel Filip, a anunțat că cedează puterea. Decizia a fost comunicată de vicepreşedintele partidului, Vladimir Cebotari. Partidul Democrat este condus de Vladimir Plahotniuc, un oligarh acuzat că deține controlul asupra multor instituții-cheie din Republica Moldova.

ACTUALIZARE. La scurt timp după ce PDM a anunţat că se retrage de la guvernare, de pe aeroportul din Chişinău au decolat mai multe avioane private, dar şi charter cu destinaţiile Moscova, Odessa şi Londra. La bordul lor s-ar afla membri ai PDM.

„Nu prea sunt locuri pe pământ unde se pot ascunde. O să ajungem să avem o procuratura independentă care într-un moment va cere extrădarea lor și o să fie sancționați”, a declarat premierul Maia Sandu, întrebată despre persoanele care au fugit sau vor fugi din Republica Moldova odată cu schimbarea puterii de la Chișinău, scrie agora.md. Maia Sandu a dat exemplul României. „Am văzut niște politicieni români care au mers în Costa Rica și au fost extrădați. Nu prea sunt locuri pe pământ unde se pot ascunde. (...)”, a punctat premierul de la Chișinău. 

ACTUALIZARE. Preşedintele Klaus Iohannis salută ultimele evoluţii, înregistrate vineri, în situaţia politică din Republica Moldova, care, spune Administrația Prezidențială, sunt de natură să contribuie la ieşirea din criză şi la o tranziţie paşnică a puterii. Evenimentele de la Chișinău au avut loc în contextul vizitei pe care consilierul prezidenţial pentru politică externă, Bogdan Aurescu, a efectuat-o vineri la Chişinău.

ACTUALIZARE. Prim-ministrul învestit de Parlamentul Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut demisia judecătorilor Curții Constituționale, a procurorului general, Eduard Harinjen, în cadrul unei conferințe de presă, după ce Partidul Democrat a anunțat că pleacă de la guvernare. 

Premierul Republicii Moldova a promis că toate persoanele vinovate de criza în care s-a aflat ţara în ultimele zile vor fi pedepsite conform legii. Maia Sandu a făcut apel către Partidul Democrat să retragă forţele mobilizate în jurul instituţiilor, să înceteze terorizarea funcţionarilor publici, iar Curtea Constituţională să-şi revizuiească hotărârile luate în perioada 7-8 iunie.

ACTUALIZARE. La doar câteva minute după preşedintele Igor Dodon, a ieşit la rampă şi premierul interimar Pavel Filip. El a anunţat demisia guvernului pe care îl conducea. Prim-ministrul demisionar a spus că nu vrea ca executivul său să fie folosit ca pretext pentru epurări politice.

ACTUALIZARE. Guvernul Filip a plecat în istorie împreuna cu miniștrii, ei stând oricum ilegal în funcție, a punctat preşedintele Igor Dodon, într-o declaraţie făcută după anunţul oficial al Partidului Democrat că pleacă de la putere. Preşedintele a cerut Curţii Constituţioale să se întrunească de urgenţă şi să-şi revizuiască propriile decizii favorabile fostului guvern Filip. Printre acestea, şi pe acelea prin care însuşi Igor Dodon fusese suspendat şi înlocuit cu Pavel Filip.


Partidul Democrat a anunţat, după Consiliulul Politic al formaţiunii, că a decis să se retragă de la guvernare, „pentru a debloca situaţia politică din ţară şi pentru a evita escaladarea situaţiei şi ajungerea la violenţe”, a declarat vicepreşedintele PD Vladimir Cebotari.

Cu toate acestea, democrații consideră că guvernul condus de Maia Sandu, învestit de Parlament, dar invalidat de Curtea Constituțională a Republicii Moldova, se află în ilegalitate.

Având în vedere lipsa deschiderii spre dialog și pentru a debloca criza în care se află țara, PDM a decis retragerea de la guvernare prin demisia Guvernului Filip. Sarcina preluării în legalitate a Guvernului rămâne a fi rezolvată de binomul PSRM și ACUM, creat de Igor Dodon și partidele pro-europene”, a declarat vicepreședintele PDM, Vladimir Cebotari, citat de agora.md.

Potrivit acestuia, cel mai probabil se va ajunge tot la alegeri anticipate, „singura formă prin care se poate soluționa legal și corect criza creată de binomul PSRM și ACUM”.

PSM rămâne deschis dialogului și este gata să găsească cele mai bune soluții pentru a avea un Guvern și Parlament legale și legitime. Vrem să muncim pentru țară mai departe, indiferent în ce postură vom fi. PDM va avea un rol decisiv în politică în perioada următoare. Înțelegem cât de fragilă e majoritate parlamentară actuală”, a adăugat Cebotari, muțumindu-le susținătorilor partidului pentru sprijinul și solidaritatea manifestată și le-a cerut susținerea pentru decizia luată.

La scurt timp după acest anunț, carabinierii, care timp de o săptămână au împânzit clădirea Guvernului, au început să se retragă în mod organizat, a relatat unimedia.info.

Premierul demisionar Pavel Filip fusese numit de Curtea Constituțională în fruntea statului, după ce instanța l-a suspendat pe președintele socialist Igor Dodon, iar prima decizie a lui Pavel Filip în această calitate fusese convocarea de alegeri anticipate pentru data de 6 septembrie.

Republica Moldova trece printr-o gravă criză politică și instituțională.

Citiți și: Criză în Republica Moldova. Klaus Iohannis l-a trimis pe consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu la Chișinău

Zinaida Greceanîi, președinta Parlamentului de la Chișinău, îi mulțumește lui Klaus Iohannis și poporului român

De unde a pornit criza politică din Republica Moldova

Criza din Republica Moldova a izbucnit sâmbătă, când Parlamentul de la Chișinău rezultat în urma alegerilor legislative din 24 februarie s-a reunit, după ce, după luni de negocieri politice, deputații au reușit in extremis formarea unei majorități între socialiști - câștigătorii alegerilor - și blocul prooccidental ACUM, alianță care a ieșit pe locul al treilea. Această coaliţie are un singur scop: scoaterea din viaţa publică a lui Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat, cel acuzat că, din umbră, controlează toată ţara. Formațiunea lui Plahotniuc a ieșit pe locul al doilea la alegeri și prin această alianță este lăsată în afara jocului politic.

Legislativul și-a ales sâmbătă președintele - socialista Zinaida Greceanâi - și a învestit un nou guvern, condus de prooccidentala Maia Sandu, președintele socialist al țării, Igor Dodon semnând și decretele în acest sens.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a invalidat, însă, toate deciziile luate sâmbătă de Parlament, pe motiv că s-ar fi depășit termenul în care legislativul putea învesti un nou guvern. Dominată de judecători controlați de Vladimir Plahotniuc, Curtea Constituțională a dizolvat Parlamentul și l-a suspendat pe președintele țării, socialistul Igor Dodon, numindu-l președinte interimar pe premierul în exercițiu Pavel Filip, de la Partidul Democrat, care imediat a convocat alegeri legislative anticipate pentru 6 septembrie.

În acest context tulbure, de blocaj politic și instituțional la Chișinău,Guvernul României a transmis un comunicat în care a făcut un apel la toate forțele politice din Republica Moldova să respecte procesul democratic și voința cetățenilor exprimată prin vot la alegerile din februarie 2019. La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel la respectarea democrației și statului de drept.

Ulterior, Uniunea Europeană a transmis, într-un comunicat comun semnat de șefa diplomației europene, Federica Mogherini, și comisarul pentru extindere, Johannes Hahn, că Bruxelles-ul este gata să lucreze cu „cu guvernul legitimat în mod democratic” la Chișinău. Comunicatul UE a evitat însă să dea nume și să precizeze despre ce guvern este vorba, dar  îndeamnă la reținere și la găsirea unei soluții la actualul blocaj politic de la Chișinău numai prin dialog între „reprezentanții democratic aleși”.

Citiți și: Vladimir Putin a vorbit despre situația din Republica Moldova: Puterea a fost uzurpată

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Maia Sandu îi cere lui Putin să lase Republica Moldova în pace: Vrem ca moldovenii să decidă și nu banii Kremlinului

Israelul își închide ambasada dintr-o țară europeană, din cauza „politicilor antiisraeliene”. Dar deschide una în Republica Moldova

Guvernul Republicii Moldova îndeamnă cetăţenii să economisească energia electrică

Compania Moldovagaz anunță că Republica Moldova are gaze naturale pentru toată iarna

Partenerii noștri