Live

Republica Moldova are un nou guvern. Parlamentul a votat învestirea Guvernului Chicu

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook/ Guvernul Republicii Moldova

Guvernul Ion Chicu a fost învestit joi la Chişinău cu votul de încredere al Parlamentului. Pentru noul executiv au votat 62 de deputaţi socialişti şi democraţi, informează presa de peste Prut, citată de Agerpres.

„Nu e un guvern al preşedintelui ţării, deşi acolo (în guvern) sunt şi consilieri ai preşedintelui. Suntem un guvern tehnocrat, apolitic. Dacă vom simţi presiuni, vom reacţiona corespunzător”, a spus noul prim-ministru Ion Chicu.

Preşedintele Igor Dodon l-a desemnat miercuri pe consilierul său Ion Chicu pentru funcţia de premier, după ce deputaţii socialişti au spus că susţin propunerea şefului statului de formare a unui guvern tehnocrat, iar negocierile cu blocul ACUM au eşuat.

Preşedinta Parlamentului de la Chişinău, Zinaida Greceanîi, a declarat că socialiştii vor acorda „tot suportul necesar” pentru guvernul condus de Chicu, subliniind că noua componenţă a executivului este „cea mai profesionistă din istoria Republicii Moldova”, potrivit Agora.md.

În timpul votului, parlamentarii Blocului ACUM au părăsit sala.

Înainte de vot, preşedintele Partidului Democrat (PDM), Pavel Filip, a declarat că decizia PDM de a susţine guvernul condus de Ion Chicu „este riscantă, dar tot atât de necesară”. „Am avut o discuţie şi am primit asigurări că noul guvern va fi ancorat în parcursul european al Republicii Moldova şi în implementarea Acordului de Asociere cu UE, precum şi aprofundarea parteneriatului strategic cu România şi Ucraina”, a declarat Filip.

Prioritățile noului guvern din Republica Moldova

Noul premier Ion Chicu a declarat conform publika.md că printre prioritățile sale este și reforma Justiției.

„Prioritate pentru noi este reforma Justiţiei, care a fost invocată şi ca o cauză principală de cădere a precedentului Executiv. Trebuie în câteva ore să ajustăm proiectul reformei Justiţiei, care a fost trimis Comisiei de la Veneţia şi a fost respins. Noi trebuie să îl ajustăm şi să îl trimitem repetat spre aviz, pentru că Comisia de la Veneţia are următoarea şedinţă în decembrie. Dacă ratăm şedinţa, ratăm promovarea reformei până în aprilie 2020. Nu vrem acest scenariu”, a declarat Chicu.  

Ce ţine de relaţiile cu partenerii externi, Chicu a declarat că „orice relaţii trebuie să aibă suprem interesele Republicii Moldova. În vară, când s-a votat memorandumul cu FMI, au fost unele elemente care ne afectează, m-am expus asupra acestui aspect, dar Guvernul precedent a încheiat acest angajament. Noi urmează să respectăm aceste angajamente. Programu cu FMI expiră în martie 2020, în această perioadă noi vom discuta despre următorul program şi vom avea ca obiectiv interesele ţării şi nu vom admite condiţionalităţi, care pot afecta dezvoltarea economică a ţării”.  

Lista miniștrilor din Guvernul Chicu

Cei mai mulţi membri din garnitura propusă de Ion Chicu sunt consilieri ai preşedinteului Igor Dodon. De asemenea, și premierul Chicu este tot fost consilier în echipa lui Dodon.

Sergiu Puşcuţă (în prezent, şeful Serviciului Fiscal de Stat) vicepremier, ministrul Finanţelor 

Alexandru Flenchea (în prezent, Șef al Biroului politici de reintegrare) vicepremier pentru Reintegrare 

Anatol Usatîi (fost secretar de stat) ministru al Economiei şi Infrastructurii 

Pavel Voicu (ministrul Apărării în Guvernul Sandu) Ministru al Afacerilor Interne

Fadei Nagacevschi (în prezent, consilierul preşedintelui Parlamentului) ministru al Justiţiei

Aureliu Ciocoi (în prezent, consilier prezidenţial) ministu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene

Victor Gaiciuc (în prezent, consilier prezidenţial) ministru al Apărării

Corneliu Popovici (în prezent, consilier prezidenţial) ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării

Viorica Dumbrăveanu (în prezent, consilier prezidenţial) ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale

Ion Perju (în prezent consilier prezidenţial) ministru al Agriculturii.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Maia Sandu îi cere lui Putin să lase Republica Moldova în pace: Vrem ca moldovenii să decidă și nu banii Kremlinului

Israelul își închide ambasada dintr-o țară europeană, din cauza „politicilor antiisraeliene”. Dar deschide una în Republica Moldova

Guvernul Republicii Moldova îndeamnă cetăţenii să economisească energia electrică

Compania Moldovagaz anunță că Republica Moldova are gaze naturale pentru toată iarna

Partenerii noștri