Live

Video Angajații fostului guvern din Chișinău au plecat cu tot cu scaune

Data actualizării: Data publicării:

Angajaţii fostului guvern de la Chişinău au fost nevoiti să-şi strângă rapid lucrurile pentru a lăsa birourile libere. Unii şi-au luat şi scaunele cu ei. Imaginile au fost surprinse de reporterii postului de televiziune moldovean TV8.

- Este fotoliul lui Pavel Filip?

- Al meu. Fotoliul meu, îl iau.

- Îl duceţi cu dumneavoastră la noul loc de muncă.

- Îl iau cu mine, la mine acasă. E fotoliul meu, eu îl iau.

Guvernul interimar de la Chișinău, format de Partidul Democrat al lui Vladimir Plahotniuc, a renunţat vineri la putere, spre surprinderea tuturor, în favoarea guvernului învestit de Parlament, condus de Maia Sandu.

În continuare, formaţiunea condusă de Vladimir Plahotniuc cere alegeri anticipate şi susţine că actualul executiv este unul ilegal, conform deciziei Curţii Constituţionale de săptămâna trecută.

Pe de altă parte, presa locală scrie că la scurt timp după ce PDM a anunţat că se retrage de la guvernare, de pe aeroportul din Chişinău au decolat mai multe avioane private, dar şi charter cu destinaţiile Moscova, Odessa şi Londra. La bordul lor s-ar afla membri ai PDM.

Premierul în exercițiu al Republicii Moldova, Maia Sandu, a promis, în prima declarație după ce Partidul Democrat a plecat de la putere, că toate persoanele vinovate de criza în care s-a aflat ţara în ultimele zile vor fi pedepsite conform legii, în frunte cu Vladimir Plahotniuc.

De altfel, acesta din urmă a părăsit țara pentru câteva zile. Potrivit unui comunicat, motivul este pentru a-și întâlni familia. Biroul de presă al PDM nu a specificat în ce țară a plecat Plahotniuc, însă Unimedia notează că acesta are doi copii care locuiesc în Elveția, unde liderul PDM deține și o vilă, pe malul lacului Geneva.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Republica Moldova a semnat un acord de parteneriat pentru securitate și apărare cu Marea Britanie

Republica Moldova se va dota cu sisteme anti-dronă, după ce mai multe drone ruseşti au căzut pe teritoriul său

Alertă la Chișinău. O dronă a fost găsită în apropriere de un mall și o arenă sportivă din capitala Republicii Moldova

Surse: SIE va cere Ucrainei și R. Moldova să desecretizeze documentele privind interdicția lui George Simion în cele două țări

Partenerii noștri